Trei zile fără restricții în România, după încetarea stării de urgență. Guvernul a omis să acopere vidul legislativ
Pe data de 15 mai expiră starea de urgență însă nu există în prezent un act legislativ care să mențină restricțiile pentru români specifice epidemiei de coronavirus până la intrarea în vigoare a legii privind starea de alertă.
Trecerea de la starea de urgență la starea de alertă se face printr-un nou proiect de lege care de această dată trebuie aprobat în Parlament la propunerea Guvernului. Însă acest proiect de lege nu poate fi adoptat în timp util pentru că Guvernul a trimis târziu propunerea Parlamentului.
Guvernul a trimis Parlamentului proiectul de lege privind stare de alertă luni, în urmă cu două zile. Conducerea Parlamentului a anunțat că proiectul intra în dezbatere în regim de urgență și va fi adoptat până joi. Problema apare la respectarea termenelor prevăzute de Constituție.
Potrivit articolul 78 din Constituţie, după adoptarea proiectului de lege în cele două camere ale Parlamentului este nevoie de un termen de două zile pentru a lăsa timp de contestare la Curtea Constituţională. După aceste două zile, după ce preşedintele promulgă, e nevoie de alte trei zile pentru a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Cu alte cuvinte dacă legea este adoptată joi de Parlament, ea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, mai exact pe 18 mai. Practic există trei zile, începând de pe 15 mai până pe 18, în care nu există reguli specifice pentru cetățeni în perioada de epidemie de Covid-19.
Pentru a repara greșeala, Guvernul ia în calcul să emită un nou act, fie printr-o ordonanță de urgență, fie printr-o hotărâre simplă, pentru a reglementa vidul legislativ, susțin surse politice, pentru HotNews.ro. Numai așa se pot menține restricțiile pentru români până intră în vigoare legea stării de alertă care se află în dezbaterea Parlamentului.
Senatul a adoptat marți proiectul de lege al Guvernului privind starea de alertă după ce l-a modificat substanțial. Acesta urmează să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz.
Conducerea Parlamentului a anunțat că proiectul stării de alertă va fi adoptat până joi și de către deputați.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, a decedat la 76 de Ani pe patul de spital. S-a luptat cu o tumoră pe creier
Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, a decedat la 76 de Ani pe patul de spital. S-a luptat cu o tumoră pe creier Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci (76 de ani), a murit pe patul de spital. El era internat de aproape o lună de zile în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir, calificare spectaculoasă în Cupa României, 4-1, după prelungiri cu ACS Mediaș! Inspirația lui Lucian Itu!
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory
-
Opinii - Comentariiacum o zi
2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Sportacum o zi
În Cupa României, turul secund, în 7 august, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia | CSM Unirea Alba Iulia, meci cu CSM Deva
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Truck Tuning Art 2024: PROGRAMUL celei de-a cincea ediții, din Cetatea Alba Carolina. Camioane spectaculoase, demonstrații incredibile, concerte și tombolă cu premii pentru vizitatori