Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Drept la replică a deputatului Călin Potor: nepăsare şi nesimţire la adresa albaiulienilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

După zile de coşmar în care locuitorii municipiului au avut mari probleme din cauza zăpezii aşa-zisul gospodar al oraşului a găsit de cuviinţă să-i atace cu mojicie tocmai pe cei care au venit în sprijinul celor înzăpeziţi. Ar fi putut să le mulţumeacă celor care au curăţat zăpada, nu să-i împroaşte cu noroi.
Liberalii au dat o mână de ajutor oamenilor şi au curăţat cele mai circulate zone din municipiu: staţiile de autobuz, staţiile de taxi, trotuarele de la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, Evidenţa Populaţiei, zona centrală a oraşului. Inclusiv trotuarul din faţa primăriei. În lipsa unei reacţii prompte a administraţiei locale, plătită din banii noştri ai tuturor, liberalii au decis să ia iniţiativă, iar asta l-a deranjat pe cel care se crede primar pe viaţă.
Şi pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită deputatul liberal Călin Potor este acuzat că a distrus… panseluţele plantate cu atâta grijă în faţa primăriei portocalii. Îi spunem noi primarului cum au stat lucrurile, pentru că el nu a fost acolo. Panseluţele erau acoperite de un strat gros de zăpadă în momentul în care liberalii au curăţat trotuarul, nu de alta dar să nu îşi rupă picioarele Mircea Hava în cazul în care ar fi vrut să meargă la muncă. Cât despre clorură de sodiu primarul habar nu are ce vorbeşte. Prin oraş nu s-a dat cu nicio soluţie, doar cu nepăsare şi nesimţire. Îi trasmitem primarului că o să plătim respectivele panseluţe. Cu o condiţie: să nu coste mai mult de 1 milion de lei, cât a plătit primăria pentru „voluntarii” care au dezăpezit oraşul.
Perseverând în greşeală Hava cere indemnizaţia de 25.000 de lei a deputatului Călin Potor. Dânsul are o mare problemă de aritmetică, domeniu la care nu a excelat de fapt niciodată. Indemnizaţia unui deputat este de 4.200 de lei. Ori la şcoală am învăţat că 4.200 nu este egal cu 25.000. Hava să le ceară colegilor lui parlamentari să îşi doneze indemnizaţiile. Sau să renunţe la o parte din manifestările „culturale” din acest an pentru care municipalitatea va plăti sute de mii de euro.

Călin POTOR, deputat PNL de Alba

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste 2024, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitare de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Mesaje de Paște prin SMS,  gânduri pe care le poţi trimite prietenilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Învierea Domnului aduce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea