Apa CTTA Alba a demarat o licitație de peste 31 de milioane de lei, pentru lucrări de epurare și tratare a apei în zona Apusenilor
Apa CTTA Alba a demarat o licitație de peste 31 de milioane de lei, pentru lucrări de epurare și tratare a apei în zona Apusenilor
Furnizorul judeţean de apă potabilă în Alba, SC APA CTTA S.A, a demarat procedura publică de contractare a execuţiei, în valoare de apoximativ 32 de milioane de lei, pentru construirea unor stații de epurare, respectiv reabilitarea unora de tratare a apei potabile, în zona Munților Apuseni.
Contractul, în valoare de 31,8 milioane de lei, fără TVA, bani alocaţi din fonduri europene, vizează construirea staţiilor de epurare apă uzată de la Abrud, Baia de Arieş şi de reabilitare a staţiilor de tratare a apei potabile de la Zlatna şi Mihoieşti, ultima aflată pe raza oraşului Câmpeni.
Potrivit caietului de sarcini, la Abrud şi Baia de Arieş vor fi construite staţii de epurare noi care vor trata debitele colectate din cele două zone urbane. În ambele zacuri, staţiile vor include o linie de tratare a apelor uzate şi una de tratare nămoluri. În cee ace priveşte reabilitarea staţiei de tratare de la Zlatna se preconizează realizarea unei noi linii în incinta staţiei existente, care va include linie de tratare a apei cu o capacitate de 25 litri de apă potabilă pe secundă şi una de tratare a nămolurilor.
Lucrări similare vor fi realizate şi la staţia de tratare de la Mihoieşti, unde debitul apei tratate va fi de 66 litri pe secundă. Execuţia lucrărilor se va realiza în termen de 30 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea estimată a contractului este de 31.885.566 lei şi nu include sumele reprezentând „cheltuieli diverse şi neprevăzute”.
”Obiectivul principal al prezentului contract reprezintă pentru S.C. APA CTTA S.A. Alba, în calitate de operator regional, o ţintă importantă în scopul atingerii performanţei serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare. Pornind de la situaţia existentă şi deficienţele identificate pentru cele două Sisteme Zonale de Alimentare cu apă (SZA Zlatna şi SZA Apuseni) respectiv cele două Aglomerări pentru colectarea – epurarea apelor uzate (Abrud şi Baia de Arieş), şi în baza rezultatelor analizei opţiunilor din cadrul Studiului de Fezabilitate s-au prevăzut pentru acestea lucrări de investiţii pentru dezvoltarea sistemelor existente de apă potabilă şi apă uzată”, se precizează în caietul de sarcini aferent documentaţiei.
Foto: Arhivă, folosită în mod orientativ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ALERTĂ în Alba: Bărbat de 55 de ani, din Gârda de Sus, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit
FOTO | ALERTĂ în Alba: Bărbat de 55 de ani, din Gârda de Sus, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută un bărbat care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir, calificare spectaculoasă în Cupa României, 4-1, după prelungiri cu ACS Mediaș! Inspirația lui Lucian Itu!
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory
-
Sportacum 2 zile
În Cupa României, turul secund, în 7 august, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia | CSM Unirea Alba Iulia, meci cu CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Truck Tuning Art 2024: PROGRAMUL celei de-a cincea ediții, din Cetatea Alba Carolina. Camioane spectaculoase, demonstrații incredibile, concerte și tombolă cu premii pentru vizitatori