Dosar penal și încă 14 ZILE DE CARANTINĂ, pentru un bărbat din Alba care a fugit din locul unde fusese carantinat
Un bărbat din Alba care a plecat dintr-un centru de carantinare din Alba Iulia, unde fusese dus ca urmare a revenirii sale din Germania, s-a ales cu dosar penal și incă 14 zile de carantină, pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, la data de 24 aprilie 2020 a fost înregistrat dosarul penal nr. 1070/P/2020 având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor prev. de art. 352 alin. 1 C.pen.
Anchetatorii afirmă că în noaptea de 22/23 aprilie 2020 numitul L.G. a părăsit, fără acordul instituţiilor competente, centrul de carantinare din Alba Iulia, unde era carantinat ca urmare a revenirii în ţară din zona roşie a Uniunii Europene, respectiv Germania, iar după depistarea de către organele de cercetare penală acesta a fost introdus în carantină pentru o perioadă de încă 14 zile. Bărbatul era plasat în carantină, într-un hotel din Alba Iulia.
”Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susţine Parchetul într-un comunicat de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Exemplu de NORMALITATE la Alba Iulia. Ce au făcut doi polițiști care au găsit în toiul nopții o mașină cu portbagajul deschis: ”Am fost impresionată, mă înclin”
Exemplu de NORMALITATE la Alba Iulia. Ce au făcut doi polițiști care au găsit în toiul nopții o mașină cu portbagajul deschis: ”Am fost impresionată, mă înclin” Doi polițiști din Alba Iulia au oferit în noaptea de sâmbătă spre duminică un real exemplu de normalitate. În timp ce treceau cu mașina pe o stradă din […]