Centrul de Dializă Alba, unde 15 persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, a contestat în instanță amenda primită de la DSP Alba
Societatea care administrează Centrul de Dializă Alba, unde un număr de 15 persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul COVID-19 , cadre medicale şi pacienţi, a contestat în instanță amenda primită de la DSP Alba.
Centrul de Dializă Alba a fost amendat în urmă cu circa o săptămână cu suma de 30.000 de lei. Joi, 16 aprilie, societatea care administrează centrul a depus la Judecătoria Alba Iulia o cerere de anulare a procesului verbal de contravenţie încheiat de inspectorii DSP Alba.
”După finalizarea verificărilor efectuate de inspectorii sanitari din cadrul DSP Alba la Centrul de dializa – SC Nefromed Dialysis Centers SRL din Alba Iulia, s-a constatat că nu au fost respectate în totalitate recomandările DSP Alba transmise în data de 27.03.2020.
Pentru aceasta neconformităţi a fost sancţionată unitatea cu amendă contravenţională în valoare de 30.000 lei conform prevederilor HG 857/2011, art.30 lit.h. Au fost transmise recomandari de către medicii epidemiologi din cadrul DSP Alba pentru creşterea nivelului de protecţie a personalului medical si a pacienţilor dializaţi”, a transmis directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.
Cele 15 persoane testate pozitiv sunt un medic, două asistente şi pacienţi sau rude ale acestora. Toţi cei depistaţi pozitiv împreună cu contacţii direcţi au fost izolaţi conform procedurilor.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Ofertă săracă pentru locuitorii municipiilor și orașelor din județul Alba, la algerile locale din anul 2024. Comparativ cu anul 2020, sunt mai puțini candidați pentru funcția de primar, întrucât sunt mai puține partide, unele dintre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului