Coronavirusul a băgat spaima în PSD: CEx-ul de vineri și Congresul de sâmbătă au fost amânate de frica virusului
PSD a anunțat că amână Congresul în cadrul căruia ar fi urmat să își aleagă conducerea, după ce în România a fost confirmat primul caz de pacient confirmat cu noul coronavirus. De asemenea, Comitetul Executiv Național al partidului, care a fost convocat pentru vineri, a fost anulat. Ambele reuniuni urmau să se desfășoare în București. Amânarea este argumentată prin faptul că „toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor”.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de PSD, conducerea a decis amânarea Congresului planificat pentru 29 februarie, după ce în România a apărut primul caz confirmat cu noul coronavirus.
„Congresul PSD se amână, siguranța și sănătatea oamenilor sunt prioritare
Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum și faptul că o parte însemnată a delegaților la congresul PSD (președinți de Consilii Județene, primari, consilieri locali și județeni, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale) sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie. Considerăm că toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate. Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere și recomandările specialiștilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanți, din toate zonele țării, nu sunt indicate în situația dată. Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activitățile sau luptele politice.
Conducerea interimară a Partidului Social Democrat”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case!
Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case! Campania care se încheie a fost, pentru mine și pentru colegii mei, o nouă lecție de viață și de omenie. România reală e în stradă, din inima marelui oraș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2024. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Actualitateacum 12 ore
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de SFÂNTUL Andrei 2024: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României