România, pubela Europei. Containere cu deșeuri, aduse în țară pe vapoare: În acte figurau ca obiecte second-hand
România, pubela Europei. Containere cu deșeuri, aduse în țară pe vapoare: În acte figurau ca obiecte second-hand
Un cetăţean britanic și doi români sunt cercetaţi pentru importarea ilegală de deşeuri în România, după ce poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri.
În acte, mormanele de deșeuri figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie, a informat joi seară Garda de Coastă.
″În urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială de pe raza municipiului Bucureşti care efectua activităţi de import ilegal de deşeuri în România, ce erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.
Conform sursei citate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea şi Direcţia de Sănătate Publică au efectuat joi controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, aflată sub pavilion Olanda, sosită din direcţia Marea Britanie în Portul Constanţa Sud Agigea.
Importul ilegal fusese făcut de o firmă ce are puncte de lucru în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
“Astfel, s-a constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deşeuri inutilizabile. Totodată, au fost desfăşurate activităţi specifice de către poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti la sediul şi trei puncte de lucru ale societăţii comerciale aflate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov”, potrivit comunicatului.
În cauză sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36 şi, respectiv, 33 de ani, şi un cetăţean britanic, de 34 de ani. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de export sau import de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.
sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului