Rămâi conectat

Actualitate

Șoferii de ambulanță și a altor mașini dotate cu girofaruri vor fi obligați să participe la cursuri de condus defensiv

Ziarul Unirea

Publicat

în

Conform unui proiect legislativ adoptat tacit de Senat și care vizează modificarea regulilor circulației rutiere din țara noastră, cei ce conduc mașini speciale, printre care și șoferii de ambulanțe, vor fi nevoiți să participe la cursuri ce-i vor ajuta să prevină accidentele rutiere.

Măsura apare în Propunerea legislativă privind completarea Ordonanței de Urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, document ce a fost adoptat tacit de Senat și care mai are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptare la deputați (de data asta însă nu se mai poate face tot tacit) și de publicarea în Monitorul Oficial.

Propunerea legislativă va impune, dacă va parcurge întreg traseul legislativ și măsurile conținute vor ajunge să se aplice, o obligație suplimentară pentru șoferii mașinilor speciale. Astfel, șoferii mașinilor ce sunt dotate cu girofaruri vor trebui să participe obligatoriu la cursuri de conducere defensivă. În cadrul acestor cursuri, șoferii vor beneficia de pregătire specială pentru prevenirea accidentelor rutiere.

După cum stabilește Codul rutier, mașinile speciale sunt cele dotate cu girofaruri, indiferent de culoarea lor. Aici vorbim, mai exact, despre mașini de poliție, de pompieri, jandarmerie, ambulanță, armată sau mașini folosite la transportul anumitor mărfuri sau substanțe periculoase, la repararea drumurilor, la deszăpezire sau la transporturile agabaritice.

Pe de altă parte, proiectul conține, pe lângă obligația amintită mai sus și care-i vizează exclusiv pe șoferii mașinilor speciale, și măsuri menite să încurajeze participarea șoferilor la cursuri de conducere defensivă, ce pot contribui la reducerea numărului de accidente rutiere.

Concret, după cum prevede documentul, atât persoanele fizice cât și firmele care plătesc salariaților cursuri de conducere defensivă vor putea deduce cheltuielile cu acestea din impozitul pe venit ori pe profit.

Prin măsurile conținute de propunere se dorește conformarea cu obiectivele Programului Uniunii Europene pentru Siguranță Rutieră 2011-2020, unul dintre acestea fiind reducerea cu 50% a numărului de decese rezultate din accidente rutiere, în condițiile în care siguranța rutieră reprezintă unul dintre principalii factori ce influențează calitatea vieții cetățenilor.

Atenție! Proiectul nu se aplică acum. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de deputați, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Modificări majore pentru salariați și angajatori: S-a atribuit licitația care va schimba sistemul Revisal

Unirea Ziarul

Publicat

în

Modificări majore pentru salariați și angajatori: S-a atribuit licitația care va schimba sistemul Revisal Inspecția Muncii a desemnat firmele câștigătoare ale licitației pentru realizarea noului Registru General de Evidență a Salariaților (Reges-online), care va înlocui actualul sistem depășit tehnologic Reges/Revisal, potrivit unui anunț publicat vineri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Noul sistem IT trebuie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea