Rămâi conectat

Sport

La etapa zonală a Campionatelor Naționale de atletism, locul întâi pentru Bianca Valc și David Cozma (ambii CSȘ Blaj)

Dan HENEGAR

Publicat

în

De curând, s-a disputat etapa zonală a Campionatului Național de atletism pentru Copii 1 și Copii 2, fiind programate două concursuri, pe zone, la București și Bacău. În Capitală au luat startul și sportivi din județul Alba, de la CSȘ Blaj și CS Unirea Alba Iulia, cele mai importante rezultate fiind obținute de Bianca Valc și David Cozma (ambii CSȘ Blaj, antrenor Ioana Bozdog) – aceștia clasându-se pe prima poziții în cursele de 800 de metri, feminin și respectiv masculin.

Bianca Valc a reușit un timp excelent, rezultat ce ne trimite spre câștigarea titlului național, finala urmând să se desfășoare în luna martie, tot la București. De asemenea George Toma a realizat un rezultat foarte bun, având în vedere că a început pregătirea doar de o lună, și el înscriindu-se cu șanse reale în lupta pentru medalii la finalele din martie”, a transmis Ioana Bozdog (CSȘ Blaj).

Astfel, Bianca Valc (CSȘ Blaj) a terminat pe locul întâi la categoria copii 2, în proba de 800 metri, cu timpul 2:26.54. Tot în proba de 800 metri, la categoria copii 1, George Cozma (CSȘ Blaj) s-a clasat pe prima poziție, cu rezultatul 2:23.97, iar Alexandru Orian (CSȘ Blaj) a urcat pe treapta a treia a podiumului, timpul înregistrat fiind 2:31.20. Să mai adăugăm că Daria Șuteu (CSȘ Blaj) s-a situat pe poziția a șasea (rezultatul 2:54.32) în proba de 800 metri pentru copii 2, iar Ana Maria Trif (CS Unirea Alba Iulia, antrenor Mihaela Vlas) a încheiat pe locul al 7-lea (timpul 2:45.91), pe aceeași distanță, în cursa rezervată copiilor 1.

Atleții din Alba au luat startul și în proba de 200 de metri pentru copii 2, Bianca Ioana Valc clasându-se pe locul patru (timpul 30.21), iar Daria Andreea Șuteu pe poziția a 18-a (cu rezultatul 33.37). De asemenea, David George Cozma (CSȘ Blaj) a terminat pe locul al 4-lea (timpul 28.10) în cursa de 200 de metri pentru copii 1, iar colegul său de club Iuliu Alexandru Orian a fost al 11-lea, cu timpul (31.02), în respectiva probă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO: CSU Alba Iulia l-a prezentat pe antrenorul Alin Minteuan și obiectivele din viitorul sezon! „Vrem să ridicăm ștacheta”, a spus Minteuan

Dan HENEGAR

Publicat

în

La al treilea an consecutiv petrecut pe a treia scenă fotbalistică, CSU Alba Iulia ridică ștacheta, după ce sezonul precedent a evoluat în play-off. Formația universitară l-a adus antrenor principal pe clujeanul Alin Minteuan, care a fost prezentat astăzi, oficial, în cadrul unei conferințe de presă. Rectorul Daniel Breaz a anunțat obiectivele echipei în următorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea