Rămâi conectat

Politică Administrație

Marius Haţegan, secretar general PNL Alba: Trei luni de guvernare PNL în numele românilor, pentru români, după trei ani de guvernare ticăloasă a PSD

Andreea Ștefan

Publicat

în

Guvernul Orban şi-a angajat, în data de 29 ianuarie, răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, cu scopul a se asigura o mai mare legitimitate pentru aleşii care vor prelua frâiele localităţilor pentru următorii patru ani.

În urma asumării răspunderii, PSD şi UDMR au depus moţiune de cenzură, iar miercuri, 5 februarie, o majoritate toxică şi retrogradă din Parlament a demis Guvernul, pentru a împiedica adoptarea legii.

 Festival de Romania 2024

Parlamentarii au demonstrat că acţionează împotriva voinţei poporului român, întrucât peste 80% dintre români cer alegerea primarilor în 2 tururi.

În 3 luni de guvernare, PNL a avut curajul de a face ceea ce e corect şi esenţial pentru această ţară, într-un moment în care România se află la răscruce:

  • a eliberat sumele care li se cuveneau de drept firmelor, sechestrate de PSD, din TVA, din concediile medicale, cu scopul de a adânci minciuna în privinţa deficitului bugetar;
  • a asigurat respectarea dreptului de proprietate al mediului privat şi a corectat odioasa Ordonanţă 114, care a lovit ca un baros în economia României;
  • a eliminat supra-acciza la carburanţi, pe care PSD a introdus-o şi a făcut ca în România să fie cel mai mic preţ la carburanţi din Uniunea Europeană;
  • a rezolvat problema transportului şcolar, în vreme ce pentru PSD au fost mai importante interese mafiilor locale decât siguranţa copiilor şi accesul la educaţie;
  • a adus bugetul ţării la un echilibru, astfel încât să poată fi plătite pensiile, salariile şi toate celelalte indemnizaţii sociale, construind un buget realist pentru 2020, care include creşterea pensiilor de la 1 septembrie, un efort bugetar de 16 miliarde de lei, a salariilor de la 1 ianuarie, dar şi a investiţiilor la peste 50 de miliarde de lei;
  • a deschis competiţia în sistemul de sănătate, în beneficiul pacienţilor, pentru servicii medicale mai bune. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, PNL a promovat o soluţie concretă care să încurajeze medicii să rămână în ţară;
  • a introdus posibilitatea medicilor stagiari să facă rezidenţiatul şi în alte spitale decât în centrele universitare, fie că sunt publice sau private;
  • a arătat cum se organizează alegerile, astfel încât fiecare român să aibă un cuvânt de spus, să poată să voteze încotro se îndreaptă această ţară. Cu PNL la guvernare, alegerile s-au desfăşurat civilizat, fără incidente, aproape 1 milion de români din Diaspora votând.

În materie de justiţie şi siguranţă publică, PSD a scos aproape 23.000 de deţinuţi din puşcării prin legea recursului compensatoriu, PNL a abrogat legea. Totodată, PNL a făcut paşi importanţi pentru revizuirea legislaţiei din domeniu, eliminarea intervenţiilor nocive din ultimii trei ani şi pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia şi cu rapoartele Comisiei Europene şi GRECO. Cu privire la SIIJ, a fost adoptat deja un memorandum în Guvern privind desfiinţarea Secţiei şi a pus în dezbatere publică un proiect de lege care va fi înaintat Parlamentului, după consultarea sistemului de justiţie.

Se observă astfel că noua majoritate parlamentară a dat o lovitură cruntă democraţiei, demiţând un Guvern doar pentru a-l bloca în aplicarea măsurilor solicitate de societate, cu susţinere masivă din partea românilor, dar care deranjează partide retrograde care nu mai au legătură cu cetăţenii.

Nu ne vom opri aici şi vom guverna în continuare, chiar și cu puteri executive limitate, pentru a ne respecta angajamentele, având însă şi dorinţa de a ne întoarce cât mai repede la votul românilor, pentru a avea o nouă majoritate parlamentară care să sprijine o guvernare liberală cu putere legitimă deplină, cu dorinţa de a crea o Românie normală, așa cum ne dorim cu toții.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case!

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case! Campania care se încheie a fost, pentru mine și pentru colegii mei, o nouă lecție de viață și de omenie. România reală e în stradă, din inima marelui oraș […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea