Partidul PLUS s-a angajat să apere drepturile locuitorilor din cartierele Partoș și Recea din Alba Iulia. La fel o vom face pentru toți locuitorii județului
PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate), condus de Dacian Cioloș și înjudețul Alba de Mihail David s-a angajat să apere drepturile locuitorilor din cartierele Partoș și Recea din Alba Iulia. La fel o vom face pentru toți locuitorii județului.
Partidul PLUS Alba salută decizia Consiliului Local, care conduce Primăria Municipiului Alba Iulia, prin care a fost suspendată construcția rampei de transfer a deșeurilor în cartierul Partoș din Municipiu.
În ședința convocată de urgență din data de 5.02.2020, Consiliul Local Alba Iulia a înțeles să își anuleze HCL prin care sa hotărât construirea unei platforme temporare de transfer a deșeurilor în zona Partoș. Ca și un prim aspect, înțelegem să salutăm responsabilitatea de care, în sfârșit, au dat dovadă aleșii locali, conștientizând probabil faptul că prin hotărârea revocată au fost nerespectate norme legale în domeniu și s-au creat tensiuni în rândul cetățenilor din zona afectată și nu numai.
Cu toate acestea, este de menționat și faptul că, astfel cum am învederat prin articolul apărut în on-line, motivele care ar fi trebuit să împiedice consiliul local la adoptarea în primul rând a HCL de construire a platformei ar fi fost cele de ordin legal. PLUS Alba a avertizat consiliul local asupra faptului că din punct de vedere al legalității și oportunității hotărârii, prevederile HG 349/2005 privind depozitarea deșeurilor ar fi fost nerespectate în ceea ce privește amplasarea platformei respective la o distanță mai mică de 1.000 de metri de zona de locuințe. În conformitate cu art. 1.1.2.1.2. lit. b) cuprinse în anexa 2 la HG 349/2005 ,,verificarea amplasamentului unui depozit ţine seama de: b) poziţionarea faţă de zonele locuite existente sau planificate; distanţa de protecţie faţă de corpul depozitului trebuie să fie de cel puţin 1.000 m pentru depozitele de deşeuri nepericuloase şi periculoase; construcţiile individuale vor fi luate în considerare separat”.
Mai mult decât atât, așa cum am arătat deja, inclusiv procedura de construire și autorizare a platformei respective ar fi trebuit să se realizeze în conformitate cu prevederile art. 4, 13 și 15 din Legea 292/2008.
Pe această cale, ne menținem punctul de vedere exprimat prin articolul anterior și solicităm Primăriei Municipiului Alba Iulia și Consiliului Local ca la adoptarea unei soluții pentru criza deșeurilor din municipiu să țină cont și de solicitările pertinente și întemeiate pe acte normative ce regelementează depozitarea deșeurilor, adresate de PLUS Alba, pentru a asigura legalitatea și temeinicia hotărârilor ce urmează a fi adoptate în acest sens.
Lansăm public întrebările următoare Consiliului Local care conduce Primăria Alba Iulia.
1.De ce ați votat initial construcția rampei de transfer a deșeurilor în cartierul Partoș din Alba Iulia?
2.S-a realizat vreun raport privind impactul asupra mediului prin amplasarea platformei de transfer pe Str. Rogozului și au fost prezentate documentele menționate în art. 13 alin. 2 din Legea 292/2018 ( a) studiul de evaluare adecvată întocmit conform conţinutului-cadru prevăzut în ghidul metodologic privind evaluarea adecvată; b) studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă cu conţinutul prevăzut de legislaţia specifică; c) politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, pentru acele proiecte care se supun prevederilor Legii nr. 59/2016, cu completările ulterioare, cu conținutul prevăzut de legislaţia specifică; d) rezumatul netehnic al informațiilor furnizate în cadrul raportului privind impactul asupra mediului) privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului?
3.S-a constituit comisia de analiză tehnică și s-a demarat procedura prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 292/2018?
4.Au fost informați cetățenii cu privire la posibilitatea de participare la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 din Legea 292/2018?
5.Care a fost motivul pentru care ați votat initial să realizați o investiție de aprox. 700.000 lei din bugetul public în amenajarea unei platforme temporare de transfer de deșeuri în condițiile în care groapa de gunoi amplasată la Galda de Jos include o platformă betonată care ar putea fi folosită în acest scop și anterior finalizării procedurii de licitație pentru desemnarea operatorului? Nu există niciun text de lege care să interzică o astfel de utilizare, atâta timp cât se realizează doar depozitarea temporară a deșeurilor (pentru 24 de ore) și nu depozitarea finală a acestora.
6.Ce asigurare are Consiliul Local care conduce Primăria Municipiului Alba Iulia că același operator al platformei, ca și al celei din Bărăbanț va respecta cerințele autorizației de mediu în ceea ce privește platforma ce urmează a fi edificată?
7.Care este posibila locație a viitoarei Platforme de transfer?
Biroul de presă PLUS Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case!
Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case! Campania care se încheie a fost, pentru mine și pentru colegii mei, o nouă lecție de viață și de omenie. România reală e în stradă, din inima marelui oraș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2024. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Actualitateacum 14 ore
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de SFÂNTUL Andrei 2024: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României