FOTO, VIDEO| Cutremur puternic în Turcia, cu 180 de replici: 20 de morți, peste 1.000 de răniți și mai multe clădiri prăbușite
Vineri, un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs în estul Turciei, provocând pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale, potrivit autorităţilor turce, informează agenţiile de presă internaţionale.
Bilanţul oficial până la acest moment indică decesul a cel putin 19 persoane şi un număr de aproximativ 600 de reăniţi, potrivit publicaţiei CNN.
Potrivit aceluiaşi bilanţ preliminar cel putin zece clădiri au fost culcate la pământ de mişcare plăcilor tectonice.
Pământul s-a zguduit în districtul Sivrice, în provincia Elazig, în jurul orelor locale 20:55 (17:55 GMT), a precizat agenţia guvernamentală pentru situaţii de urgenţă.
Institutul american USGS a estimat magnitudinea la 6,7 grade.
Ministrul de interne al Turciei, Suleyman Soylu, a declarat că districtul Sivrice „a fost foarte grav lovit” şi că „echipe de salvare sunt pe drum”. Potrivit lui Soylu, mai multe clădiri s-au prăbuşit în regiune şi deocamdată există informaţii cu privire la patru persoane decedate, două la Elazig şi alte două în provincia vecină Malatya. „Sperăm că nu vor exista alte victime”, a spus el.
Seismul a fost resimţit în mai multe regiuni din estul Turciei, printre care Tunceli, potrivit postului de televiziune NTV.
Turcia, situată pe mai multe linii de falii, este frecvent lovită de seisme. În 1999, un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit estul Turciei şi s-a soldat cu peste 17.000 de morţi, dintre care mai mult de o mie la Istanbul.
În septembrie, un seism cu magnitudinea de 5,7 a lovit capitala economică a ţării. Experţii estimează că un seism major ar putea lovi în orice moment Istanbulul, oraş cu peste 15 milioane de locuitori, unde clădirile respectă arareori normele antiseismice.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum o zi
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi