IPJ Alba: Din 27 ianuarie, amenzi de până la 6000 de lei pentru cei care își deranjează vecinii și pentru cei care refuză să se legitimeze
Au rămas câteva zile până la intrarea în viogoare a prevederilor Legii 192 din 2019, care modifică Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Legea prevede amenzi mai mari pentru cei care își deranjează vecinii, dar și pentru cei care refuză să se legitimeze.
Potrivit prevederilor Legii 192 din 2019 vor crește amezile pentru unele fapte prevăzute de Legea 61/1991. Astfel, pentru organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, limitele amezii, cuprise acum între 500 și 1.500 lei, vor crește și vor fi cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei. De asemenea, repetarea acestei fapte, într-un interval de 24 de ore, va fi sancționată cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore în folosul comunității.
Valoarea amenzii va crește și pentru refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Limitele vor fi cuprinse între 500 lei și 1.500 de lei.
Daca săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora se repetă într-un interval de 24 de ore, amenda va fi de la 500 la 1.500 de lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității. La fel se va proceda și în cazul tulburării, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
Cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității, vor fi sancționați cei care repetă într-un interval de 24 de ore, fapta de tulburare a liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
Noile prevederi legale vor intra în vigoare la data de 27 ianuarie 2020.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. În noaptea de 4 spre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale