21-22 martie 2020, Sărbătoarea Mierii la Blaj, cel mai mare târg apicol din România a ajuns la a 13-a ediție
21-22 martie 2020, ”Sărbătoarea Mierii” la Blaj, cel mai mare târg apicol din România a ajuns la a 13-a ediție
Reprezentanții societății Apidava, membri fondatori ai unui eveniment fenomen, respectiv Sărbătoarea Mierii de la Blaj, au anunțat datele la care va avea loc ediția din acest an, cea de-a 13-a. Astfel, în zilele de 21 și 22 martie ale acestui an, „Mica Romă“ devine, din nou, polul dulce al României și nu numai, faima acestei manifestări aducând la Blaj specialiști de pe tot mapamondul, din domeniul apiculturii.
„Această manifestare a luat o amploare deosebită în ultimii ani, devenind un punct de referință pentru oamenii de business din domeniu – procesatori, exportatori și importatori de miere, dar și pentru apicultorii profesioniști, membri ai unor asociații apicole, interesați de noutățile în domeniul utilajelor și echipamentelor moderne, de ultimă generație, pentru extracția și ambalarea mierii, produse expuse în cadrul târgului de producători de profil din diverse țări: Polonia, Ungaria, Serbia, Slovacia, Turcia, Grecia, Italia.”, transmite Victor Mateș, manager Apidava, citat de blajinfo.ro
Cel mai mare târg apicol din România se va ține în același loc ca și în anii trecuți, respectiv în Piața 1848 din Blaj și va include atât un târg de miere și produse apicole, cât și conferințe pe teme de apicultură și spectacole artistice.
Ediția a XIII-a a Sărbătorii Mierii de la Blaj este organizată de Apidava, Primăria municipiului Blaj, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena“.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 7 MAI 2024: 390 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 7 MAI 2024: 390 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale