Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Sâmbătă, primul meci din 2020 pentru campioana României | Volei Alba Blaj întâlnește CSU Belor Galați în Sala “Timotei Cipariu”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

După o vacanță scurtă, Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, începe anul 2020 la fel cum a încheiat 2019, cu un joc în fața propriilor suporteri (ultimul test fiind în 22 decembrie, în Cupa României, cu “U” Cluj). Astfel, formația pregătită de Darko Zakoc va întâlni, sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala “Timotei Cipariu”, pe CSU Belor Galați, ocupanta poziției a 5-a în ierarhia primei scene a voleiului feminin.

Partida contează pentru etapa a 12-a (prima din retur) a Diviziei A1, fiind abordată de formația blăjeană din postura de lider, cu 28 de puncte cucerite din 30 posibile.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În continuare, programul echipei din “Mica Romă” cuprinde confruntarea de la Pitești, peste o săptămână, ce prefațează primul examen european al anului, deplasarea din Italia, pentru meciul cu Imoco Conegliano, din etapa a 4-a a Grupei D din Liga Campionilor (miercuri, 22 ianuarie). Respectivul joc este prevăzut în runda a 14-a a întrecerii interne, în intermediara din 15 ianuarie Volei Alba Blaj urmând să stea. La mijlocul fazei întâi, podiumul este ocupat de Volei Alba Blaj – 28 de puncte, Dinamo București – 27 și Știința Bacău – 24.

*Două absențe de marcă

La întâiul examen din 2020, Volei Alba Blaj va avea două absențe de marcă. Este vorba despre Sanja Popovic Gamma (Croația) și Kirsten Knip (Olanda), jucătoare angrenate în turneul preolimpic cu naționalele respective. Cel mai interesant turneu continental de volei feminin de calificare la Jocurile Olimpice din Japonia a debutat marți, în Olanda, la Apeldoorn. Opt echipe europene, cele clasate cel mai bine în ierarhia continentală necalificate la Tokyo 2020 după turneele din luna august, se vor lupta pentru singurul loc calificant din Europa la Jocurile Olimpice. Ele au fost împărțite în două grupe, primele două clasate din fiecare calificându-se în finală. În Grupa A vor juca Polonia, Bulgaria, Azerbaidjan și Olanda, iar în Grupa B Croația, Turcia, Belgia și Germania.

În acest context, al lotului, menționăm că Volei Alba Blaj încearcă, până la finele săptămânii, să efectueze un transfer internațional, data limită a rezolvării documentelor fiind vineri, 10 ianuarie. Este o mutare menită să acopere postul de secund, în condițiile în care Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan) a suferit o accidentare, fiind operată de menisc și va absenta o perioadă îndelungată de lângă fileu din pricina indisponibilității.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

În Vinerea Mare, etapă în cel de-al 3-lea eșalon | Vezi programul conjudețenelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea