Rămâi conectat

Actualitate

1,024 miliarde de euro: „Este cea mai mare sumă pe care a dat-o APIA ca avans din 2009 şi până astăzi”

Ziarul Unirea

Publicat

în

1,024 miliarde de euro: „Este cea mai mare sumă pe care a dat-o APIA ca avans din 2009 şi până astăzi”

Comisia Europeană a rambursat marţi României peste 1,024 miliarde de euro, suma reprezentând plăţile în avans efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie 2019, a declarat, luni, pentru AGERPRES directorul general al APIA, Adrian Pintea.

„Este cea mai mare sumă pe care a dat-o APIA ca avans din 2009 şi până astăzi, respectiv 1,024 miliarde de euro, 2009 fiind primul an în care s-a acordat avans pe schemele de plăţi directe. Declaraţia de cheltuieli pe care o facem la începutul lunii decembrie aferentă perioadei de avans 15 octombrie – 30 noiembrie 2019 se rambursează de către Comisie în a doua zi lucrătoare, respectiv marţi, 7 ianuarie”, a explicat Pintea.

El a precizat că banii vor intra într-un cont al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) deschis la Banca Naţională a României (BNR), urmând ca ulterior să fie viraţi la bugetul statului.

La începutul şedinţei de Guvern, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat că vor intra în contul ministerului peste 1,024 miliarde de euro, conform declaraţiei de cheltuieli APIA.

„Vreau să vă informez că astăzi BNR a confirmat că intră mâine (marţi – n.r.), în contul Ministerului Agriculturii, 1.024.250.000 de euro, conform declaraţiei de cheltuieli APIA. Sunt bani pentru plăţile pe care le-am făcut anul trecut”, a spus, luni, Adrian Oros.

Potrivit datelor APIA, suma totală autorizată pentru plata în avans a subvenţiilor pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în 2019 a fost de 1,335 miliarde de euro.

Din totalul autorizat la plată, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, suma de 1,319 miliarde de euro reprezintă plăţi efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), respectiv din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) plus cofinanţare de la Bugetul Naţional, pentru un număr de 732.905 de fermieri, respectiv 92,63% din numărul fermierilor eligibili la plata avansului.

De asemenea, 16,55 milioane euro au însemnat măsuri de piaţă, comerţ exterior, promovarea produselor agricole şi ajutoare de stat.

„Prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2019, respectiv de până la 70% în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală (…) menţionăm că suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând plăţi în avans acordate fermierilor în Campania 2019, este cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans”, preciza APIA la finele lunii noiembrie.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plăţile directe acordate fermierilor în Campania 2019 este de 1,943 miliarde de euro.

sursa: financiarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tichete culturale 2024: Ce valoare vor avea în semestrul al II lea al anului și pentru ce pot fi utilizate

Bera Larisa

Publicat

în

Tichete culturale 2024: Ce valoare vor avea în semestrul al II lea al anului și pentru ce pot fi utilizate Ministerul de Finanțe a publicat pe data de 2 septembrie 2024 un proiect legislativ pentru stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru semestrul II al anului 2024. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea