Alocațiile copiilor s-ar putea dubla, din nou, începând cu anul 2020
Alocațiile copiilor s-ar putea dubla, din nou, începând cu anul 2020
PSD îşi doreşte dublarea alocaţiilor pentru copii. Informaţia a fost confirmată chiar de către Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, care spune că formaţiunea sa va depune în Parlament un proiect legislativ pentru modificarea Legii bugetului în acest sens. Liderul PSD a subliniat că şi liberalii şi-au dorit asta, la dezbaterile pe buget de anul trecut, aşadar speră să sprijine şi acum acest demers.
”Chiar dacă Guvernul nu va trimite legea în Parlament și va prefera varianta asumării, asta nu înseamnă că PSD nu poate veni cu o lege de amendare a Legii bugetului. Deja am hotărât să venim cu o lege prin care se dublează alocațiile copiilor, deoarece anul trecut l-a făcut și PNL, și nu cred că au ceva împotrivă să facă același lucru și anul acesta. PSD consideră că, în prezent, alocațiile copiilor sunt prea mici”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, în Parlament.
Ce a avut de spus premierul Orban pe subiectul alocaţiilor
Răspunsul premierului Ludovic Orban a venit prompt: „Noi am dublat aproape alocaţiile copiilor. S-a întâmplat în urmă cu câteva luni”, făcând referile la eforturile depuse de Robert Sighiartău în acest sens.
„Am reuşit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocaţiile copiilor vor creşte anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocaţiilor de stat pentru copii cu rata inflaţiei. Din 2020, anual, alocaţiile vor creşte pentru a acoperi inflaţia şi pentru a le asigura copiilor o alocaţie cât mai decentă”, spune deputatul PNL la mijlocul lunii octombrie, după ce a trecut de Parlament proiectul de lege iniţiat de el.
sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 mai: Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste