Acuzat că şi-a violat nepotul de 5 ani, s-a ales cu o pedeapsă redusă: Cetăţeanul olandez acuzat de agresiune sexuală condamnat la doar 4 ani după gratii
Acuzat că şi-a violat nepotul de 5 ani, s-a ales cu o pedeapsă redusă: Cetăţeanul olandez acuzat de agresiune sexuală condamnat la doar 4 ani după gratii
Cetăţeanul olandez în vârstă de 78 de ani cu domiciliul de rezidenţă în judeţul Alba și care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor de 5 ani, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare.
Curtea de Apel a dispus schimbarea încadrării juridice, din viol în agresiune sexuală şi a micşorat pedeapsa, de la 10 ani de închisoare, la doar 4 ani după gratii.
Victima acestuia este un minor de 5 ani, din Olanda, nepot al acestuia, aflat în vacanţă cu el în oraşul Ocna Mureş. Derk de Jong a fost trimis în judecată, la Judecătoria Aiud, în luna iunie a anului 2018, iar mai bine de trei luni a stat în arest preventiv. Ulterior, a fost eliberat şi plasat sub control judiciar. Pe lângă pedeapsa închisorii acesta a fost obligat de către instanţă la plata a 10.000 de euro cu tiltul de daune morale.
Prima decizie, de condamnare la 10 ani de închisoare, a fost pronunţată la Judecătoria Aiud, în data de 25 februarie 2019. În timpul procesului, Derk de Jong a cerut schimbarea încadrării juridice din viol în agresiune sexuală, dar magistraţii instanţei de fond au respins cererea acestuia. La Curtea de Apel a găsit, însă, mai multă înţelegere. Schimbarea încadrării juridice a determinat scăderea semnificativă a pedepsei, la 4 ani de închisoare în regim de detenţie.
Potrivit anchetatorilor, la data de 15 mai 2018, poliţiştii din Ocna Mureş au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un cetăţean olandez cu rezidenţă în România. Pentru obţinerea de probe, poliţiştii au făcut o percheziţie la locuinţa din Ocna Mureş a cetăţeanului olandez, în urma căreia au ridicat un calculator şi mai multe mijloace de stocare.
Poliţia a fost sesizată de vecinii acestuia, care i-au văzut la un moment dat pe bărbat şi pe nepotul acestuia dezbrăcaţi prin casă. Derk de Jong era predicator penticostal şi s-a stabilit în Ocna Mureş acum 10 ani, după ce înainte venise în România cu ajutoare pentru copiii săraci. Olandezul a început să predice în bisericile din zonă şi a câştigat rapid încrederea localnicilor. Acesta a mai predicat şi în alte ţări, cum ar fi Belarus, SUA sau Filipine.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Tânără obligată să practice prostituția în Italia. Peștele, un adolescent de 19 ani, ARESTAT preventiv ca urmare a acțiunii BCCO Alba Iulia
Tânără obligată să practice prostituția în Italia. Peștele, un adolescent de 19 ani, ARESTAT preventiv ca urmare a acțiunii BCCO Alba Iulia Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a unei […]