Claudiu Răcuci (PNL) – Salut decizia ministrului educației prin care se debirocratizează activitatea cadrelor didactice
Deputatul PNL Claudiu Răcuci apreciază că Ministrul educației și cercetării, doamna Monica Anisie, și-a început mandatul cu dreptul și susține cu toată forța demersul acesteia prin care profesorii și învățătorii trebuie să fie degrevați de maldărele de hârtii pe care erau obligați să le completeze:
„De ani de zile reclam faptul că profesorii și învățătorii sunt sufocați de formulare și rapoarte, de analize și sinteze, astfel încât actul educativ a trecut în plan secund, în loc să fie pe primul loc. Ori de câte ori s-a schimbat ministrul, cadrelor didactice li s-a mai pus o sarcină administrativă în plus.
Ori de câte ori Guvernul nu a avut soluții la problemele școlii românești, dascălii au fost chemați să rezolve ei acea problemă. Așa se face că cei mai mulți dintre profesori și învățători îndeplinesc tot felul de funcții în școli, de la secretariat, la psiholog, consilier școlar sau chiar medic de ocazie. Nu mai vorbim că pentru orice activitate ei trebuie să completeze nu știu câte hârtii.
Activitatea cadrelor didactice a ajuns la un asemenea grad de birocratizare încât 60% din timpul de lucru este dedicat hârtiilor absurde și numai 40% activităților cu elevii! Nu o spun eu, ci acest lucru rezultă din evaluările independente ale unor organisme de profil. Pentru că elevul trebuie să fie în centrul actului de educație, susțin cu toată forța demersul doamnei ministru Monica Anisie.
De asemenea, mă bucur că Guvernul a dat mesajul foarte clar că majorările salariale pentru cadrele didactive vor fi respectate în anul 2020, adică o primă majorare de la 1 ianuarie, iar ultima majorare din Legea salarizării, de la 1 septembrie. Dascălii trebuie foarte bine plătiți, dar și evaluați asupra performanțelor lor la clasă. Mă bucură faptul că în sfârșit nu mai evaluăm profesorii după înălțimea maldărului de hârtii, ci după performanțele elevilor!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Biserica „Sfinții Arhangheli” din comuna Horea va fi restaurată și refuncționalizată. Licitația de peste 5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Biserica „Sfinții Arhangheli” din comuna Horea va fi restaurată și refuncționalizată. Licitația de peste 5 milioane de lei, lansată pe SEAP Parohia Ortodoxă Română Horea a lansat la data de 14 ianuarie 2025 licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru execuția lucrărilor de resturare, refuncționalizare și punere în valoare a Bisericii Sfinții Arhangheli din […]