Rămâi conectat

Ştirea zilei

Florea Grup aduce primele taxiuri hibride în Alba Iulia. Municipiul, unul dintre puținele orașe din România care se bucură de aceste dotări

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florea Grup aduce primele taxiuri hibride în Alba Iulia. Municipiul, unul dintre puținele orașe din România care se bucură de aceste dotări

Începând cu luna noiembrie, în Alba Iulia vor circula taxiuri hibride, fiind unul dintre puținele orașe din România care se bucură de aceste dotări. Mașinile aparțin companiei Florea Taxi, elementul distinctiv fiind logoul verde cu care acestea sunt inscripționate. Pentru început flota, va fi completată cu 5 mașini hibride, urmând ca pe viitor numărul acestora să crească și să includă chiar și autoturisme integral electrice.

Taxiurile vor fi folosite atât pentru cursele în oraș, cât și pentru transferurile de la și către aeroport. Investiția face mai atractiv orașul și ca destinație turistică, tot mai mulți călători orientându-se spre locații unde interesul pentru protejarea mediului este crescut. Primii turiști au rezervat deja acest serviciu și s-au declarat foarte încântați că au ocazia să călătorească într-un mod atât de prietenos pentru natură.  Amprenta de carbon a unei astfel de mașini este cu până la 50% diminuată față de cea a unei mașini diesel. În urmă cu trei ani, compania a lansat și prima aplicație mobilă pentru serviciul de taxi din Alba Iulia, o metodă modernă de a găsi un taxi rapid și comod.

„Atunci când vorbim de investiții, ne gândim la impactul acestora pe termen lung. Fiecare agent economic este responsabil de dezvoltarea durabilă a comunității în care trăim. Achiziționarea autoturismelor hibride este un pas firesc, cu atât mai mult cu cât traficul în Alba Iulia devine tot mai sufocant.” declară Marcel Florea, director general Florea Grup.

Alături de această investiție, Florea Grup are și alte proiecte care se concentrează pe protejarea mediului înconjurător. Panouri solare sunt folosite pentru a încălzi apa atât la Hotel Transilvania cât și la Astoria Pool Park, fabrica Florea Pavaje dispune de o tehnologie cu consum minim de energie, iar în întreaga companie sunt folosite doar surse de lumină cu eficiență energetică sporită. Mai mult, se sprijină proiectele care susțin transportul pe bicicletă, compania fiind partener în evenimente ca „Mamut Bike Race”, „Skirt Bike Alba Iulia” sau „Săptămâna Mobilității Europene”.

Florea Taxi poate fi apelat la numărul 0258945, sau prin aplicația disponibilă pe iOS sau Android.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

MÂINE | Poppy’s Playground, un nou spațiu de joacă, creat de la zero de Fundația TRANSAVIA, va fi inaugurat la Micești: Mascote și multe surprize pentru cei mici, la deschidere

Ziarul Unirea

Publicat

în

MÂINE | Poppy’s Playground, un nou spațiu de joacă, creat de la zero de Fundația TRANSAVIA, va fi inaugurat la Micești: Mascote și multe surprize pentru cei mici, la deschidere Un nou loc de joacă va fi inaugurat joi, 8 august 2024, în Micești, Alba, inițiat și creat cu dragoste de Fundația TRANSAVIA. Proiectul urmărește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea