VIDEO| ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Europarlamentarul Mircea Hava, cu nepoțelul de mână la vot: „Am votat pentru o țară normală”
Europarlamentarul Mircea Hava a votat astăzi, la ora 10.30, la secția cu numărul 22 de la Școala Generală ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia.
Fostul primar al municipiului Alba Iulia, actual europarlamentar, Mircea Hava, s-a prezentat foarte încrezător la urna de vot. Cu zâmbetul pe buze și alături de nepoțelul său, unul dintre cei mai prolifici primari din țară, ales anul acesta să reprezinte România și Alba în comunitatea europeană, speră că Alba Iulia și județul Alba o să voteze “cu inima”, așa cum a făcut-o și în trecut, pentru o Românie solidă, constantă, pentru “o Românie normală”.
Mircea Hava a menționat în repetate rânduri că președintele Klaus Iohannis este foarte atașat de județul nostru: “A venit chiar și în timpul liber, și nu o dată… pentru că locul său preferat pentru schiat este în Alba, la Șureanu.”
„Am votat pentru normalitate, pentru o țară normală de care avem atâta nevoie. Lucrurile se văd altfel, după ce am schimbat registrul și am ajuns să reprezint România și Alba în comunitatea europeană, vă pot spune că avem nevoie de oameni competenți, deschizători de drumuri, și nu de oameni care fac topul glumelor nesărate, de oameni care nu știu ortografie sau arată cu degetul înspre administrații de succes și încearcă să le ponegrească imaginea. Am votat pentru normalitate, iar lucrurile și țara se vor schimba în bine dacă România are încredere în noi” a conchis europarlamentarul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Saga antenei telefonice de la Micești: Dispută juridică între Consiliul Local Alba Iulia și compania Digi Romania. Firma privată a obținut strămutarea recursului la Curtea de Apel Brașov după ce a pierdut procesul la Tribunalul Alba
Saga antenei telefonice de la Micești: Dispută juridică între Consiliul Local Alba Iulia și compania Digi Romania. Firma privată a obținut strămutarea recursului la Curtea de Apel Brașov după ce a pierdut procesul la Tribunalul Alba Compania RCS&RDS SA, actuala Digi Romania, a dat în judecată Consiliul Local Alba Iulia, care a respins aprobarea unei […]