FOTO. Aventurile unui bărbat din Alba, aflat în Siberia, la peste 7.000 de km de țară, care a VOTAT prin corespondență
Un bărbat din județul Alba, aflat în Siberia, la mai bine de 7.000 de km de țară, a avut parte de mai multe peripeții până a reușit să voteze prin corespondență.
Deși trimiterea plicurilor cu voturi ar trebui să fie achitată de Autoritatea Electorală Permanentă, românul s-a trezit cu plicurile întoarse la expeditor, iar ulterior a trebuit să plătească pentru a tremite în România, riscând de asemenea ca acestea să nu ajungă în timp util.
Bărbatul a povestit întreaga aventură pe facebook. Vă redăm mai jos postarea bărbatului:
„Așa cum am scris ieri, am votat. Ieri primisem și confirmarea că plicurile cu voturile pentru turul 1 au ajuns la destinație (pluralul e pentru mine & Adriana, soția mea).
Nu a fost fără peripeții. Trimiterea plicului înapoi în România cică e achitată de Autoritatea Electorală Permanentă. Am mers aici la poștă cu ele și le priveau aproape ca pe OZN-uri. Le-am explicat că sunt achitate deja. Le-au primit, dar mi-au spus că nu sunt siguri că plicurile vor trece de sortare.
Și n-au trecut. După vreo săptămână, la intervale de câteva zile unul de altul, plicurile au ajuns înapoi la noi, aduse de poștaș! Pe unul era scris de mână cu pixul “netimbrat”, pe celălalt “expeditor” era tradus, tot cu pixul “destinatar”. Am citit pe Facebook de situații asemănătoare și în multilingva Elveție sau alte țări europene, nu doar în capătul ăsta de lume unde noi trăim.
Din cauză că rămăsese puțin timp (mai puțin de 2 săptămâni până în 7 noiembrie, ultima zi în care trebuiau să ajungă plicurile cu votul la Biroul Electoral pentru Votul prin Corespondență), iar distanță până-n țară era de vreo 8.000 km + vămi, am decis să le trimitem împreună într-o scrisoare prioritară plătită “par avion” (EMS). Am cam ridicat din sprâncene când mi s-a spus că costă cam 120 de lei echivalent în moneda locală, dar am plătit și voturile au plecat (după privirile lucrătoarelor de la ghișeu, se pare că în acel moment eu eram OZN-ul. Nu pricepeau cum de plătesc atâția banii pentru a trimite niște voturi). Iar în gândul meu: “Și totuși, dacă nu ajung (la timp)?! Și-am mai și plătit!”.
Dar au ajuns. Nu de alta, dar suntem singurii români ce-și duc traiul pe-aici.
P.S. Am devenit și agentul 00007-RUS la aceste alegeri. Se vede codul în poza #3, cea cu “expeditor”. Numa’ să n-o ieie rușii prea în serios și să înceapă să mă ia la-ntrebări!”, a scris bărbatul pe rețeaua de socializare Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională
Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională Bianca-Maria Grosu, elevă a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă. Citește și: EDUARD PIȚU, elevul-minune din Alba Iulia, primul și singurul din județ care a reușit să obțină […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare