FOTO. Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar a încheiat Ștafeta națională Invictus România prin înmânarea drapelului președintelui Klaus Iohannis
Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar a încheiat Ștafeta națională Invictus România prin înmânarea drapelului președintelui Klaus Iohannis.
„Eu am avut onoarea de a încheia ștafeta prin înmânarea drapelului care simbolizează ștafeta, Excelenței sale Domnul Președinte al României”, spune sportivul aiudean.
Levente Polgar lucrează în construcţii. Chiar dacă şi-a pierdut mâna dreaptă într-un accident când avea doar 6 ani, asta nu îl împiedică să fie un muncitor bun, să se mândrească cu munca lui. Tot timpul meştereşte ceva.
Levente Polgar este un sportiv cunoscut din judeţul Alba, care a participat la multe curse de cel puţin 100 de kilometri.
La vârsta de şase ani, Levente Polgar a fost lovit de un tren în gara Aiudului, moment în care şi-a pierdut şi o mână.
Ștafeta Veteranilor, proiect al Invictus România, s-a desfășurat în perioada 17 – 25 octombrie.
Alergătorii, însoțiți de bicicliști, au plecat din București și au ajuns la Carei, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război Mondial.
Purtând drapelul tricolor, participanții s-au oprit, pe traseu, la monumente închinate Eroilor Neamului.
„Ștafeta Veteranilor” este la a VI-a ediție și a devenit o tradiție ca în fiecare an, în preajma Zilei Armatei României, să se vorbească despre spiritul Invictus.
Evenimentul care a debutat în 2014 a fost creat pentru a atrage atenția societății civile asupra respectului care li se cuvine veteranilor Armatei României și, totodată, pentru a strânge fonduri pentru a-i trimite pe militarii români răniți în teatrele de operații la Jocurile Invictus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Copiii de la Mănăstirea Dumbrava, tunși GRATUIT de mai mulți frizeri: Inițiativa unui aiudean a adus zâmbetele pe fețele celor mici
Copiii de la Mănăstirea Dumbrava, tunși GRATUIT de mai mulți frizeri: Inițiativa unui aiudean a adus zâmbetele pe fețele celor mici Inițiativa unui frizer aiudean a adus zâmbetele pe fețele copiilor pentru care Mănăstirea Dumbrava este acasă. Împreună cu alți colegi de breaslă, bărbatul a tuns gratuit aproximativ 40 de tineri. Citește și: FOTO| Mănăstirea […]