Rămâi conectat

Actualitate

Schimbare majoră pentru mamele în concediu de creștere a copilului: Ar putea câștiga mai multi bani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Schimbare majoră pentru mamele în concediu de creștere a copilului: Ar putea câștiga mai multi bani

Anunț major pentru mamele care își vor lua concediu de creștere a copilului! Se schimbă legea. Acestea ar putea să câștige bani chiar dacă se află în concediu.

Totul este prevăzut într-un proiect de lege, care a trecut în mod tacit de Senat. Potrivit acestuia, mamele aflate în concediu își pot majora venitul lucrând ca bone. Astfel, acestea se pot angaja la o firmă ca bonă sau pot practica acest job pe cont propriu.

Este vorba despre Propunerea legislativă pentru modificarea si completarea legii nr.167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru ca legea să intre în vigoare trebuie să fie aprobată și de Camera Deputaților. Ulterior, aceasta va fi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

Legea arată că mamele “care au unul sau doi copii și beneficiază de concediu de creștere a copilului, conform legii, pot primi un copil în îngrijire, altul decât cel propriu/cei proprii, în calitate de bone”.

Femeile care se vor angaja ca bone vor primi, lunar, de la stat, salariul minim pe economie. Banii vor fi asigurați de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Totuși, în proiect nu se menționează limita venitului pe care poate o mamă să-l obțină, în funcție de indemnizația primită pe perioada concediului de creștere a copilului.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vouchere sociale 2024: Pragul pentru tichete și medicamentele compensate crește la 2.210 lei

Bera Larisa

Publicat

în

Vouchere sociale 2024: Pragul pentru tichete și medicamentele compensate crește la 2.210 lei În ședința de Guvern de astăzi, 2 septembrie 2024, premierul Marcel Ciolacu a anunțat noi măsuri pentru toți pensionarii. Concret, va crește pragul pentru tichetele și medicamentele compesate de la 2.000 la 2.210 lei. Măsura vine în ajutorul pensionarilor care ar fi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea