Rămâi conectat

Actualitate

Se scumpesc medicamentele, iar cele ieftine dispar. Ce se întâmplă cu cele compesante

Ziarul Unirea

Publicat

în

Specialiștii au anunțat că medicamentele se scumpesc iar în perioada următoare și dispar cele ieftine, din cauza unei taxe clawback pe care producătorii trebuie să o achite statului român.

Medicamentele ieftine, preferate în special de către pensionari, vor lua mai degrabă calea exportului, căci astfel producătorii pot obține profituri mult mai mari.

Medicamentele se scumpesc din cauza taxei clawback. Aceasta reprezintă o sumă pe care producătorii de medicamente trebuie să o dea statului. Aceasta este cu 29% mai mare în 2019 decât în anul 2018, motiv pentru care nu este exclus să vedem medicamente mai scumpe. Creşterea taxei clawback se datorează creşterii consumului de medicamente, în special medicamente inovative.

Taxa clawback se poate defini drept o taxă ce acoperă deficitul bugetului de medicamente, adică diferenţa dintre bugetul de medicamente alocat şi consumul real.

Medicamentele ieftine supuse acestei taxe clawback au dispărut din farmacii, fiindcă nu mai sunt profitabile financiar pentru producători, iar estimările arată că rețul taxei clawback va crește spre finalul acestui an.

Medicamentele compensatesau ieftine au o taxă clawback de 35%, adică dintr-un preț de 5 lei, producătorul achită statului român 1.75 de lei. În aceste condiții, mulți producători aleg să exporte respectivele medicamente, pentru a face profit, arată cei de la bugetul.ro.

Sursa: a1.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Majorarea salariilor bugetarilor și Legea pensiilor ar putea duce deficitul bugetar la 8 la sută din PIB: Avertisment de la Consiliul Fiscal

Ziarul Unirea

Publicat

în

Majorarea salariilor bugetarilor și Legea pensiilor ar putea duce deficitul bugetar la 8 la sută din PIB: Avertisment de la Consiliul Fiscal În lipsa unor măsuri de consolidare fiscal-bugetară, deficitul va depăși probabil 7% din PIB, existând riscul să se îndrepte către 8% din PIB, spune Consiliul Fiscal în raportul anual. Instituția reamintește că proiectul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea