Rămâi conectat

Curier Județean

Șase tineri din Blaj prinși în flagrant de jandarmi, în timp ce se pregăteau să sustragă struguri dintr-o vie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Duminică, 22 septembrie, șase tinerii, profitând de faptul că în zonă nu se afla nicio persoană și că era spre înserat, au pătruns într-o fermă viticolă din Blaj, pregătiți să-și umple sacii cu struguri.

Cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, tinerii s-au „înarmat” cu peste 70 de saci de rafie și s-au dispus în zone diferite. Nu au reușit să-și ducă planul la bun sfârșit, fiind surprinși de un  echipaj de jandarmi ce efectua o patrulă în mediul rural.

Jandarmii au procedat la reținerea și identificarea celor 6 persoane. Având în vedere experiența dobândită  într-un an de activitate de către cei doi jandarmi care au acționat în vederea prinderii suspecților, aceștia au dat dovadă de profesionalism și promptitudine.

Cei șase sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar cercetările vor fi continuate de către Poliţia Municipiului Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Natura s-a dezlănțuit vineri la Șibot: Ploaie torențială și rafale de vânt, după căldura sufocantă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Natura s-a dezlănțuit vineri la Șibot: Ploaie torențială și rafale de vânt, după căldura sufocantă După zile întregi de căldură sufocantă și temperaturi record, natura s-a dezlănțuit vineri după-masa în comuna Șibot. O ploaie torențială însoțită de rafale puternice de vânt au măturat totul în cale. Din fericire, aversele nu au produs stricăciuni, spun localicii. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea