FOTO, LIVE VIDEO. Toamna Cugireană 2019 – Parada portului popular, off-road, spectacole folclorice și focuri de artificii, în ultima zi de festival
Aşa cum ne-am obişnuit, la sfârșitul lunii septembrie, la Cugir, orașul de sub poalele Drăganei, se desfășoară festivalul Toamna Cugireană. A XXII-a ediție a evenimentului devenit deja tradiție a debutat sâmbătă și i-a bucurat pe cei prezenți cu expoziții inedite, concurs de off-road, spectacole pentru copii și nelipsitele concerte.
Ziua a doua a festivalului a început cu trialul de off-road pe platoul Cetate, unde împătimiții mașinilor de teren au oferit din nou demonstrații de agilitate și îndemânare de condus pe teren accidentat.
Programul zilei de duminică a continuat cu tradiționala paradă a portului popular, care a fost, ca de obicei, deliciul publicului prezent. În compania unui număr mare de spectatori, care admirau, ascultau, cântau sau filmau, de pe marginea drumului sau de la ferestre, au trecut pe rând, grupuri îmbrăcate în cele mai frumoase costume populare, atelaje împodobite și încărcate de recoltele toamnei.
Ziua va continua cu spectacole de muzică populară, iar la ora 20.30 cu mult așteptatul foc de artifii. Seara se va încheia cu concerte The Twisters și Bucharest Jazz Orchestra cu \sebastian Burneci, invitat special, Virgil Ianțu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
INCENDIU la o anexă gospodărescă în Ungurei, comuna Roșia de Secaș: Intervin pompierii Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui icendiu în localitatea Ungurei (comuna Roșia de Secaș). Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodarească. La fața locului pompierii intevin cu două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă și […]