Propunere a unui deputat de Alba: modificarea legislației fiscale, astfel încât subvențiile primite de fermieri de la Uniunea Europeană și terenurile lucrate să nu mai fie impozitate
Claudiu Răcuci (PNL) – Voi propune neimpozitarea subvențiilor acordate în agricultură și a terenurilor agricole lucrate
Deputatul PNL Claudiu Răcuci anunță că va demara elaborarea unei popuneri de modificare a legislației fiscale, astfel încât atât subvențiile primite de fermieri de la Uniunea Europeană, cât și terenurile lucrate să nu mai fie impozitate, începând cu anul 2020:
”Am decis să promovez la nivel legislativ două măsuri care ar sprijini în mod substanțial activitatea fermierilor români. Vreau să susțin aceste două măsuri, pentru că Guvernul României nu a făcut nimic în ultimii 7 ani pentru fermierii români, iar acest lucru se vede în creșterile spectaculoase al prețurilor pentru legume, lactate și carne din piața românească. Dacă în ultimii ani nu ar fi existat sprijinul financiar al Uniunii Europene care să-i sprijine pe fermierii români, nici nu ne putem imagina ceea ce ar mai fi rămas din agricultura românească.
Reprezentanții PSD au promis de ani de zile că îi vor scăpa pe cei care trudesc în agricultură de aceste impozite împovărătoare, însă i-au mințit pe oameni, doar ca să le ia voturile. Recent, m-am adresat domnului ministru Petre Daea în legătură cu eliminarea celor două impozite, iar domnia sa mi-a spus că este de acord cu eliminarea lor și că susține chiar și domnia sa aceste măsuri.
Din păcate, domnul Daea a dat vina pe Ministerul Finanțelor Publice căruia i-ar aparține competența materială pentru eliminarea supra-taxării fermierilor români. Consider normal că și dacă PSD va susține o asemenea măsură, atunci voi propune eu ca atât terenurile lucrate, cât și subvențiile primite de fermieri să nu mai fie impozitate, începând cu anul viitor.
Am ca probă scrisoarea domnului Daea în care mă asigură că va susține aceste măsuri. Proba adevărului va veni, însă, la vot, în Parlament. Acolo se va vedea dacă PSD chiar ține cu fermierii români sau continuă să-i mintă și astăzi, în ceasul al XII-lea.”
Claudiu RĂCUCI
Deputat PNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Centura ocolitoare de pe latura de Nord a municipiului Alba Iulia, mai aproape de realizare: Va avea trei giratorii, două pasaje, două viaducte și un pod. Investiție de peste 76 milioane lei
Centura ocolitoare de pe latura de Nord a municipiului Alba Iulia, mai aproape de realizare: Va avea trei giratorii, două pasaje, două viaducte și un pod. Investiție de peste 76 milioane lei Agenția Națională pentru Protecția Mediului a anunțat miercuri, 24 iulie 2024, depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Drum de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir, în cantonament centralizat, noutăți sub comanda lui Itu: Cunțan, Drîngă și Chițimia
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 2 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 iulie 1821: Se naște la Bacău Vasile Alecsandri, poet, prozator și dramaturg
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce bat clopotele bisericilor catolice din întreaga lume în fiecare zi, la ora 12. Legătura cu Alba Iulia și cu data de 22 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza