Mircea Trifu, consilier local al Acțiunii Naționale Alba (A.N.A.): Scrisoare deschisă către conducerea departamentului tehnic, respectiv al biroului de investiții, din cadrul Primăriei Alba Iulia
Mircea Trifu, consilier local al Acțiunii Naționale Alba (A.N.A.): Scrisoare deschisă către conducerea departamentului tehnic, respectiv al biroului de investiții, din cadrul Primăriei Alba Iulia
„Dragi colegi,
Am recurs la acest ultim demers după aproape un an în care am purtat discuții cu dumneavoastră, v-am trimis solicitări și petiții, ba chiar am redactat un proiect de H.C.L. cu Regulamentul de intervenții la infrastructura drumurilor aflate în domeniul public al municipiului Alba Iulia.
După cum știți, în lipsa unui astfel de regulament cu reguli precise și sancțiuni clare, în momentul de față, pe drumurile nemodernizate definitiv din Alba Iulia, se fac intervenții la rețelele de apă, canalizare, gaz sau curent electric, fără ca refacerea carosabilului să se mai facă corecpunzător. Situația este valabilă și pentru drumurile deja modernizate.
Sunteți informați zilnic de aceste probleme care au repercusiuni grave asupra cetățenilor care efectiv își distrug mașinile personale prin gropile și șanțurile apărute după intervențiile sau branșamentele la utilități, refăcute de mântuială.
De ani buni de zile, Sibiul, Clujul, Oradea și multe alte orașe din jur, au pus în aplicație un astfel de regulament propus de mine, care a dus la o îmbunătățire considerabilă a situației. Nu pot înțelege încăpățânarea dumneavoastră de a refuza, în mod ilegal, dreptul meu de a prezenta proiectul în fața consiliului local.
Se dorește cumva amânarea la infinit a acestei chestiuni cu scopul de a face dependente toate firmele specializate pe astfel de intervenții de îngăduința preferențială a dumneavoastră?
Dacă nu, atunci vă rog să explicați, în primul rând albaiulienilor, de ce trebuie să suporte noroaiele și gropile apărute peste noapte pe drumurile din municipiu fără ca primăria să ia măsuri.
Cheltuim anual sute de mii de euro pe întreținerea și reparațiile străzilor din bugetul local, bani de care se alege automat praful atunci când, în lipsa unui astfel de regulament, executanții de rețele refac de mântuială structura rutieră după intervenție.
În final, vă rog, în numele albaiulienilor, să respectați legea administrației, noul cod administrativ și să supuneți procedurilor legale proiectul meu cu regulamentul pentru intervențiile la infrastructură, și anume, consultării publice și ulterior, cel târziu în luna septembrie, să-l treceți pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local.
Al dumneavoastră consilier local al Acțiunii Naționale Alba (A.N.A.),
Mircea Trifu”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Victor Negrescu despre efectul Trump asupra României: ”Anumite măsuri pot fi anticipate, ține de noi să ne pregătim”
Victor Negrescu despre efectul Trump asupra României: ”Anumite măsuri pot fi anticipate, ține de noi să ne pregătim” Victor Negrescu, europarlamentar PSD și vicepreședinte al PE, a trecut în revistă luni, 20 ianaurie 2025, într-o postare pe contul său de Facebook, „cele mai importante provocări pentru România” odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa […]