FOTO| Sportivi de performanță și voluntari devotați în Sebeș: apreciați și răsplătiți de către Primărie, în cadru festiv
Într-un oraș cu rata de șomaj zero, elevii municipiului dau dovadă de devotament și dăruire, dar nu în ultimul rând, de hărnicie. Dorința lor de implicare întrece măsurile așteptate, astfel că pe lângă elevii eminenți, se numără și elevi care fac performanță în sport sau în activități de voluntariat.
Implicați fiind în diverse activități de voluntariat, elevii și-au dus sarcinile la bun sfârșit, conștienți fiind de avantajele extraordinare pe care această activitate le oferă: aceea de dezvoltare personală și individuală, de dezvoltare a societății, de educație morală, de întărire a legăturilor dintre oameni și de dezvoltarea abilităților de relaționare într-o societate obsedată de rețelele de socializare. Un prilej bun pentru a arăta apreciere eforturilor depuse a fost deschiderea Zilelor Municipiului Sebeș, unde în fața a zeci de oameni, aceștia au fost premiați, lăudați și aplaudați de către mulțime.
Convinși de meritul acestora, gazdele premierii au arătat apreciere și sportivilor de performanță, care prin activitatea lor fac cunoscut numele orașului atât la nivel național cât și la nivel internațional. Aceștia sunt la rândul lor un motiv de bucurie pentru comunitate.
Voluntari:
- Lazăr Delia Maria: Voluntar în cadrul Centrului de Zi „ O șansă pentru școală”- Asociația Diakoniewerk
- Sita Denisa Maria: Voluntar în cadrul Centrului de Zi „ O șansă pentru școală”- Asociația Diakoniewerk
- Petrușel Marius Nicolae: Voluntar în cadrul Centrului de Zi „ O șansă pentru școală”- Asociația Diakoniewerk
- Cristian Andrei: Voluntar în cadrul Centrului de Zi „ O șansă pentru școală”- Asociația Diakoniewerk
Provin din familii defavorizate și au înregistrat rezultate bune la învățătură, dublate de implicarea în activitățile de voluntariat:
- Căian Petre
- Popa Anamaria
- Căldărar Sara
Sportivi de performanță:
- Crișan Denisa: Până la ora actuală, Denisa Crișan a reușit să cucerească titlul de vicecampion național la înot (categoriile „200 bras” și „200 fluture”), locurile I și II la campionatele internaționale din Germania, locul VII la campionatele internaționale ale României la înot și mai multe titluri fruntașe la competițiile interne. este o elevă model, dovadă rezultatele școlare înregistrate (la Școala Gimnazială Petrești), participările la olimpiadele și concursurile școlare, premiile obținute, precum și performanța promovării evaluării naționale cu media 10 (singura medie de 10 obținută de un elev din Sebeș).
- Krisbay Vlad Alexandru: Vlad Andrei s-a născut în anul 2002, a început sportul de performanță acum 4 ani, fiind 3 ani la rând (2017, 2018, 2019) campion național la Caiac-Canoe. Face parte din Lotul Național de Caiac-Canoe și se legitimează la CSS Orșova.
- Burtă Roberto Dumitru: Face parte din echipa națională de ciclism a României; locul II la Campionatele de Cross Country Olimpic-categoria Tineret
În locul unor elevi care se aflau în cantomente sau în alte activități legate de sport, au venit bucuroși și cu mândrie, părinții acestora.
Nu în ultimul rând, la ceremonie a fost premiat și un profesor pentru dăruirea de care a dat dovadă față de elevi.
[nggallery id=7387]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 28-29 septembrie 2024
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 28-29 septembrie 2024 Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 28-29 septembrie 2024. Citește și: Peste 80 de abateri contravenționale descoperite de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 24 de ore, prin intermediul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Economieacum 4 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă