Autostrada Sibiu – Piteşti: Italienii de la Astaldi au obținut la Curtea de Apel București eliminarea din cursă pentru secțiunea 5 a rivalilor din China
Răsturnare de situație în cazul autostrăzii Sibiu-Pitești, cel mai important proiect rutier al României, secțiunea 5. Italienii de la Astaldi au obținut la Curtea de Apel București eliminarea din cursă a rivalilor din China, după ce Compania de Autostrăzi încercase același lucru de două ori înante, însă fără succes. Totuși, încă nu este clar cine va construi cei 30 de kilometri de autostradă dintre Curtea de Argeș și Pitești.
Curtea de Apel București a admis pe 12 august plângerea italienilor de la Astaldi împotriva unei decizii a Consililului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care chinezii erau reprimiți la licitația pentru secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Pitești.
„Admite plângerea. Modifică în parte Decizia nr. 1086/C5/893/894 din 4 iulie 2019 emisă de CNSC, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Asocierea China Railway 14TH Bureau CO LTD-Viaponte Rom SRL-Viaponte, Projetos e Consultoria de Engenharia SA”, se arată în hotărârea instanței din 12 august.
Cu alte cuvinte, sfârșit de joc pentru chinezi în construirea de autostrăzi în România.
Amintim că CNSC admisese pe 4 iulie contestația asocierii China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom împotriva deciziei prin care fusese exclusă a doua oară din cursa pentru secțiunea 5 a celui mai important proiect rutier al României.
Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) era obligată, a doua oară, să reia în calcul oferta chinezilor care, înainte de exludere, se afla pe primul loc.
Decizia CNSC a fost însă atacată la Curtea de Apel București. Dacă instanța ar fi menținut decizia Consiliului, am fi putut avea primul lot de autostradă din România construit de chinezi.
În ciuda eliminării chinezilor, epopeea licitației pentru construirea secțiunii dintre Curtea de Argeș și Pitești este departe de a se încheia. CNAIR urmează să stabilească un câștigător dintre constructorii rămași în cursă, iar acesta ar putea fi la rândul său contestat.
Secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Piteşti este amplasată în județul Argeș, are o lungime de 30,35 km. Traseul acesteia va începe în zona localităţii Curtea de Argeș și va continua paralel cu râul Argeș, până la actuala centură a Municipiului Pitești.
În octombrie 2017, CNAIR a primit opt oferte pentru secțiunea dintre Curtea de Argeș și Pitești (km 92+600 – 122+950), valoarea contractului pus la bătaie de Transporturi fiind de 1,83 miliarde de lei, fară TVA.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 21 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi