IPJ Alba: restructurare şi eficientizare în vremea crizei
Deşi la vârful MAI se vorbeşte de restructurare, economie şi eficienţă, majoritatea inspectoratelor de poliţie din ţară au consemnat în bilanţul de activitate pe anul 2010, printre factorii de risc identificaţi şi pentru 2011, criza economică cu posibil impact atât asupra activităţii poliţieneşti dar şi ca generatoare de mai multe infracţiuni. O concluzie firească, ţinând cont de faptul că numărul furturilor (şi în general a infracţiunilor contra patrimoniului) a crescut cu 26% în judeţul Alba în condiţiile adâncirii sărăciei şi a scăderii nivelului de trai. O creştere înregistrată în condiţiile în care a fost stabilită o singură prioritate naţională în anul 2010, respectiv „Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului”, cu prevenirea infracţiunilor de furt din societăţi comerciale, din locuinţe şi de/din autoturisme.
Pe de altă parte, nici logistica poliţiei nu corespunde întrutotul cu a colegilor lor din Schengen. Din cele 484 de autoturisme aflate în dotarea IPJ Alba, doar 191 sunt fucţionale, ceea ce înseamnă că procentul de înzestrare este de 39,46% (un alt factor de risc identificat, respectiv mijloacele fixe şi logistica insuficiente). Pe lângă criza economico-financiară, la nivelul IPJ Alba au mai fost identificat ca risc (cel puţin teoretic) şi lipsa de personal sau neocuparea posturilor vacante, în condiţiile în care funcţiile sunt ocupate în proporţie de 87%. Şi, un alt factor de risc identificat este capacitatea insuficientă a arestului IPJ Alba, aspect absolut evident anul trecut când, din motive de „spaţiu de cazare insuficient” o parte dintre arestaţii preventiv au fost cazaţi în arestul IPJ Sibiu.
lPosturile de poliţie comunale, la un pas de… eficientizare?
Printre priorităţile inspectoratelor de poliţie din ţară, şi implicit în Alba, în 2011 se regăseşte şi „optimizarea muncii poliţiştilor în mediul rural”. Adică, un obiectiv ce concordă cu proiectul de restructurare propus la finalul săptămânii trecute de şeful IGPR, chestor Liviu Popa. Proiectul presupune desfiinţarea Poliţiei rurale şi va fi anunţat în forma finală la mijlocul lunii februarie. Practic, se vrea comasarea a 5-6 comune într-un singur post care va funcţiona după modelul unei secţii de poliţe unde să existe departamente pentru cercetări ale micilor infracţiuni, echipaje de patrulare intercomunale.
Modelul comasării mai multor posturi rurale nu apare pentru prima dată ca formă de restructurare a sistemului poliţienesc din teritoriu. În noiembrie 2009, mai multe posturi de poliţie din judeţul Satu Mare au început un proiect pilot, stopat însă din lipsă de… combustibil care să permită patrularea, cu toate că statisticile au arătat o marjă sporită a cazurilor de criminalitate constatate de poliţişti. Propunerea venită de la IGPR pare să urmeze aceeaşi linie a formării de centre de cercetare zonale. Potrivit proiectului, 2.834 de posturi de poliţie comunale ar trebui să fie desfiinţate, urmând să fie comasate în secţii. Reorganizarea nu va însemna reduceri de personal, sau reduceri salariale a spus chestorul Popa însă a apreciat drept “un lux” cheltuielile de întreţinere a posturilor din localităţi în care există chiar şi 700 de locuitori. Şeful IGPR a citat şi un studiu efectuat în rândul lucrătorilor din posturile de poliţie comunale, potrivit căruia 86% dintre aceştia ar fi de acord cu desfiinţarea lor, pe motiv că în multe comune nu există dispensare şi şcoli, ceea ce face imposibilă mutarea alături de familie.
În judeţul Alba funcţionează în prezent 67 de posturi de poliţie, toate cu şef de post şi ajutor de şef de post (chiar şi în comunităţi cu 200-300 de locuitori). De asemenea, toate poliţiile orăşeneşti şi municipale au Birouri de Poliţie Rurală, dotate cu maşini de patrulare în teritoriu (dar şi cu cotă de benzină/motorină limitată, din păcate). Dacă reforma poliţiei rurale va fi pusă în aplicare vom avea, în viitor, doar 13-14 secţii de poliţie rurală.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai
Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai Ioana Bogățan: „Festivalul și publicul suferă de fapt pentru că, de multe ori, trebuie să renunțăm la anumite spectacole deoarece nu avem săli cu dotările tehnice de care este nevoie” În luna mai, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii