Albaiulieni amăgiți de mirajul unor câștiguri mari, „PREMIAȚI” de infractori
Albaiulieni amăgiți de mirajul unor câștiguri mari, „PREMIAȚI” de infractori
Judecătoria Alba Iulia a pronunţat prima decizie în două dosare în care sunt judecaţi mai mulţi inculpaţi acuzaţi de înşelăciune prin metoda ”premiul”.
Unul dintre ”pionii” principali ai grupării este Preda Cosmin Valentin, recidivist notoriu, cu mai multe dosare şi condamnări pentru infracţiuni similare. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, care se va adăuga la restul rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară de 4 ani, aplicată în judeţul Tulcea. Butanache Constantin şi Murgu Leonard au primit, fiecare, câte 1 an de închisoare pentru complicitate la înşelăciune, iar Murgu Geta s-a ales cu aceeaşi pedeapsă pentru infracţiunea de tăinuire.
Victimele infractorilor nu s-au constituit părâi civile în dosar, ca urmare a împăcării cu membrii grupării.
Într-o altă cauză, disjunsă din dosarul anterior, instanţa a încetat procesul penal în cazul a trei persoane pe motiv că a interventi prescripţia faptelor penale. n continuare, Lovin Săndel a primit 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, iar inculpatul Buleti Constantin a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în stare de recidivă postcondamnatorie. O altă femeie implicată în caz, Lupu Carmen, a fost condamnată la 9 luni de închisoare cu suspendare. Cea mai mare pedeapsă a fost primită de inculpatul Lupu Costică – 4 ani cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Şi în cazul acestuia, instanţa a constatat că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie. Acesta din urmă are la ”activ” peste 20 de victime.
Cele două decizii au fost pronunţate în 31 iulie, respectiv 2 august 2019 şi pot fi contestate la Curtea de Apel.
Metoda de înşelăciune denumită generic ”premiul” constă în realizarea unor apeluri către potenţialele victime prin care sunt anunţate că au câştigat un premiu de fidelitate din partea unei companii de telefonie. Pentru a intra în posesia “premiului”, oamenii trebuiau să plătească un impozit unui “curier” sosit la ei acasă sau să depună banii într-un cont bancar indicat de infractori.
În general, victimele sunt anunţate că au obţinut un premiu de 10.000 de euro, dar trebuie să achite un impozit sau alte taxe în valoare de câteva mii de lei. Multe dintre victime, amăgite de mirajul unui câştig atât de mare, plătesc ”aşa-zisul” impozit şi abia apoi, în momentul în care persoana care i-a sunat nu mai răspunde la telefon, îşi dau seama că au fost înşelate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Carmen Croitoru, judecător la Tribunalul Alba, s-a pensionat după 25 de ani de activitate în cadrul instanţelor de judecată: A fost un exemplu de profesionalism și angajament pentru colegi
Carmen Croitoru, judecător la Tribunalul Alba, s-a pensionat după 25 de ani de activitate în cadrul instanţelor de judecată: A fost un exemplu de profesionalism și angajament pentru colegi Carmen Croitoru, judecător la Tribunalul Alba, s-a pensionat după 25 de ani de activitate în cadrul instanţelor de judecată. Citește și: Pensionare la Parchetul de pe […]