Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

„Farmării” români musai să înveţe despre finanţe şi bănci!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Până de curând, subvenţiile pe care le primeau ţăranii şi crescătorii români de animale erau clare. Se ştia despre fiecare pentru ce anume se oferă. Mergea omul la bancă şi afla că i-au intrat în cont banii pentru pământ sau pentru animale. Pentru că scria pe hârtii pentru ce e subvenţia respectivă. Acum totul pluteşte într-o ceaţă prin care numai specialiştii întrevăd câte ceva. Eu unul am rămas siderat, când am fost contactat de un crescător de animale din judeţul nostru iar omul mi-a arătat ce hârtii însoţesc tranşele din subvenţii (vezi facsimilul). El ştie clar că trebuie să primească anul acesta, conform legii, cca 10.000 lei pentru pământ, de la UE şi MADR., cam aceeaşi sumă pentru animale şi, pentru că mai creşte vaci cu lapte într-o zonă defavorizată ar trebui să primească în jur de 250 de euro şi pentru fiecare dintre cele 12 vaci cu lapte. Deci, în total cam 3.000 de euro, dacă se acordă subvenţia aşa cum s-a promis, pentru că anul trecut, din pricina crizei, subvenţia a fost doar de 90 de euro pe cap de vită. Aşadar, nişte sume frumuşele, subvenţii ce se ridică în total la peste 33.000 de lei.
Nu discutăm acum dacă acestea s-au acordat integral şi pentru ce perioade, pentru că nu ritmicitatea cu care vin tranşele, nici perioadele de aşteptare nu sunt exasperante pentru ţăranii şi pentru crescătorii de animale români, botezaţi mai nou „farmări”, ci faptul că nu le explică nimeni exact pentru ce primesc bani, ca să-şi poată face şi ei nişte calcule. Cel ce m-a contactat pe mine e om cu pregătire şi are pretenţia că se descurcă, oarecum, cu nişte chitanţe şi un extras de cont. Dar ce se întâmplă, oare, cu oamenii în vârstă, care nu au avut de-a face niciodată cu băncile, şi care nu au elementare cunoştinţe din domeniul finanţelor şi contabilităţii? Trebuie să-şi angajeze specialişti? Pentru că, după cum puteţi observa din facsimilul prezentat, pe documentul emis de bancă nu se specifică clar ce reprezintă suma retrasă. Se deduce că banca a plătit titularului o sumă oarecare dintr-un cont oarecare. Se deduce şi că e vorba de o subvenţie, dar „pas” de te descurcă prin atâta amar de prescurtări. Dacă omul a cerut clarificarea, i s-a pus la dispoziţie un fel de extract de cont, care se numeşte ” sav interogare fisa cont: savings”. Din acel document, tot prin deducţie, aflăm că „subv” e subvenţia, „dep” e depunerea, „ret” e retragerea şi „com” e comisionul. Vedem numărul contului şi tipul acestuia, care este „CO – Crt.R”, dar tot nu ne-am dumirit. În rest avem două rubrici clare, cu suma debit şi suma credit, dar la rubrica „tip” ne-am împotmolit iar. Cine are habar ce înseamnă tipul „X AA” sau tipul „C GGA”? Ce zici, bade Văsălie? E subvenţia pentru pământ, cea pentru animale sau cea pentru vacile cu lapte din zona defavorizată? Păi nu se puteau emite nişte documente limpezi? O fi el sistemul computerizat şi documentele se listează aşa, dar orice plată, cred eu, trebuie făcută cu precizarea clară a sursei şi a destinaţiei.
S-a dus omul la APIA şi i s-a spus să vină când e ziua de audienţe. S-a dus la bancă iar acolo i s-a spus că e vorba despre o plată în conformitate cu o anumită ordonanţă de guvern. Dar unde să meargă el să caute textul ordonanţei? În fine. Nu are cum să-şi facă el singur un calcul clar pentru ce a primit subvenţie şi pentru ce mai are de primit. Conchidem, aşadar, că „farmării” noştri musai să înveţe finanţe-bănci sau să-şi angajeze specialişti…

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea