Daniel Breaz, ministrul 2 în 1. După declarațiile deplasate ale Ecaterinei Andronescu, postul de ministru la Educație a ajuns la senatorul de Alba
După ce a făcut declarații deplasate în legătura cu crimele de la Caracal, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă. În locul acesteia, ar urma ca senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz, să preia interimar funcția de la Educație.
Anunțul a fost făcut de Viorica Dăncilă pe Facebook:
Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate.
Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc.
Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal.
Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii.
sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Sondaj Avangarde: AUR și Călin Georgescu ar câștiga alegerile dacâ ar avea loc în luna ianuarie 2025
Sondaj Avangarde: AUR și Călin Georgescu ar câștiga alegerile dacâ ar avea loc în luna ianuarie 2025 Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale românilor au evoluat semnificativ față de rezultatele ultimelor alegeri. Opțiunile de vot la alegerile parlamentare ar arăta în felul următor: AUR – 29% […]