Proiectele europene – o şansă pentru comunităţilE de romi dezavantajate
La sediul Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa”, Sucursala Judeţeană Alba, a avut loc ieri, deschiderea Centrului de Resurse pentru Antreprenoriat Social din Regiunea Centru. La eveniment au participat oficialităţi locale – Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, Raul Tudoraşcu – subprefectul judeţului Alba, Paul Voicu – viceprimarul municipiului Alba Iulia, Dorin Sava – consilier al prefectului judeţului Alba, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ – Ioan Nedelea, primarul comunei Gârbova, Ioan Lascu, consilier local la Gârbova, DGASPC Alba etc. În deschiderea reuniunii, Ilie Petru, preşedintele Partidei Romilor „Pro-Europa” – Sucursala Alba a vorbit despre importanţa proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, derulat în parteneriat cu Forumul European al Romilor şi Nomazilor 2010 – 2013 şi finanţat de Fondul Social European. „În judeţul nostru, acolo unde există comunităţi de romi, anul trecut s-au derulat mai multe proiecte care vin în sprijinul persoanelor defavorizate. Este vorba despre 9 localităţi din Alba: Ocna Mureş – „Drum spre o viaţă mai bună”, Aiud – „O viaţă mai bună pentru romi”, Blaj – Centrul de zi „Prichindelul”, Câlnic – „Un drum mai bun, viaţă mai bună”, Jidvei – „Speranţă pentru romii din Veseuş”, Răchita – „Pentru o viaţă mai bună a romilor”, dar şi la Alba Iulia, Săsciori şi Cetatea de Baltă. Nu ne oprim aici, vom identifica alte nevoi ale comunităţilor de romi şi ne vom implica pentru a oferi sprijin”, a spus Petru Ilie, preşedintele Partidei Romilor „Pro-Europa”, Sucursala judeţeană Alba. Cornel Gherghel, coordonatorul Regional al proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, iar apoi Lavinia Iosza – asistent proiect, au prezentat obiectivele proiectului şi rezultatele pe care cei implicaţi se aşteaptă a fi obţinute. Astfel, obiectivul general al proiectului este constituirea unui sistem de sprijinire a dezvoltării antreprenoriatului social adresat comunităţilor de romi. Se vor forma echipe interdisciplinare de specialişti care cunosc specificul cultural şi situaţia socio-economică a comunităţii vizate. De asemenea, se doreşte promovarea a cel puţin 20 de iniţiative pilot în comunităţile dezavantajate de romi. Vor fi organizate cursuri de formare profesională pentru persoanele interesate să se angajeze în antreprenoriatul social din rândul romilor. Totodată, se vor înfiinţa 150 de grupuri de iniţiativă menite să susţină şi să dezvolte activităţi de antreprenoriat social. Pe durata implementării proiectului, de 36 de luni, vor lua fiinţă 20 de întreprinderi şi cooperative, astfel fiind create 200 de noi locuri de muncă. Se urmăreşte ca 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate să fie implicate în acţiuni de antreprenoriat social.
Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Paul Voicu, a precizat că suntem abia la început în privinţa proiectelor derulate în domeniul dezvoltării antreprenoriatului social, dar şi a legislaţiei în domeniu, felicitându-i pe toţi cei care s-au implicat în acest proiect regional. „E important să investim pentru pregătirea oamenilor”, a spus viceprimarul Voicu, subliniind că formarea profesională continuă e foarte necesară, cei care au o bună pregătire având o şansă în plus. Deocamdată e o carenţă de legislaţie în domeniu, dar se fac paşi importanţi, nu sunt aşteptate legile. La rândul său, Ion Dumitrel le-a dorit mult succes celor implicaţi în proiectul care vine în sprijinul comunităţilor de romi, asigurându-i că instituţa pe care o reprezintă a ajutat şi va ajuta mereu comunităţile defavorizate. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918