Circulaţie în condiţii de iarnă dar fără probleme pe drumurile judeţene din Alba
În Alba s-a circulat ieri în condiţii de iarnă pe toate drumurile judeţene deschise traficului, însă nu s-au înregistrat probleme deosebite în trafic, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba. Echipele societăţii de Drumuri şi Poduri au intervenit, în ultimele 3 zile, pe circa 50 de sectoare de drum judeţean pentru combaterea poleiului şi a căderilor de zăpadă, folosind utilaje cu lama şi peste 900 de metri cubi de material antiderapant. „Recomandăm în continuare conducătorilor auto să îşi echipeze corespunzător mijloacele auto (cauciucuri de iarnă, lanţuri antiderapante etc.), să adapteze viteza condiţiilor de drum, să circule cu luminile de întâlnire aprinse şi să manifeste atenţie sporită în deplasare”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Alba. De asemenea, autorităţile locale remintesc participanţilor la trafic că, în perioada 15 decembrie 2010 – 15 martie 2011 următoarele sectoare de drumuri judeţene vor rămâne închise, însă au fost asigurate rute ocolitoare: 1. DJ 106 H: Ighiu – Ighiel – Necrileşti – Întregalde, de la km 5+000 la km 24+500; L=19,500 km; între loc. Ighiel şi Necrileşti – varianta ocolitoare DJ 107 K, cu acces din DN 1 prin loc. Galda de Jos; 2. DJ 107 K: Galda de Jos – Poiana Galdei – Întregalde – Ghioncani – DJ 107 I, de la km 32+000 la km 35+500; L= 3,500 km; între Valea Mlacii şi Valea Tupilor – varianta ocolitoare DJ 107 I, cu acces din DN 74 prin loc. Bucium şi Mogoş; 3. DJ 107 I: Aiud – Râmeţ – Geogel – Valea Barnii – Mogoş – Bucium – DN 74, de la km 42+000 la km 50+540; L=8,540 km; între loc. Geogel şi Cojocani – varianta ocolitoare pe DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud) şi DN 74 (prin loc. Bucium şi Mogoş); 4. DJ 670 C: Săsciori – Dumbrava – Cîlnic, de la km 3+000 – km 6+000; L=3,000 km; între loc. Dumbrava şi Cîlnic – varianta ocolitoare DJ 106 F, cu acces din DN 1 (intersecţie DN 1 cu DJ 106 F); 5. DJ 704: DN 7 – Vinerea – Cugir – Şureanu – Prigoana – Valea Mare – DN 67C, de km 17+600 – km 65+000; L= 48,350 km; între lim. extravilan Cugir şi Luncile Prigoanei – varianta ocolitoare DN 67C, cu acces din DN 1 (Sebeş); 6. DJ 704 A: DN7 – Pianu de Jos – Pianu de Sus – Strungari – Răchita – DN 67C de la km 16+850 la km 19+350; L=2,250 km; între loc. Strungari şi Răchita – varianta ocolitoare DN 67C, cu acces din DN 1 (Sebeş); 7. DJ 705 F: lim. jud. Hunedoara – Cabana Prislop – Cugir de la km 29+100 la km 50+100; L=21 km; între lim. jud. HD şi Cugir – varianta ocolitoare DJ 704, cu acces din DN 7 (intersecţie DN 7 cu DJ 704); 8. DJ 705 G: lim. jud. Hunedoara – Cugir, de la km 16+900 la km 19+900; L=4,000 km; între lim. extravilan Cugir şi lim. HD – varianta ocolitoare DJ 704, cu acces din DN 7 (intersecţie DN 7 cu DJ 704); 9. DJ 709 K: lim. jud.Hunedoara – cabana Şureanu – DJ 704, de la km 61+000 – km 69+000; L= 8,000 km – varianta ocolitoare: nu este cazul; 10. DJ 750 C: Sălciua de Sus – Valea Largă – Ponor – Râmeţ – Valea Mănăstirii – Stremţ – Teiuş, de la km 5+000 la km 35+760; L=30,760 km; între Valea Largă şi Valea Mănăstirii – varianta ocolitoare pe DJ 750 C, cu acces din DN 1 (Teiuş) şi DN 75 (Sălciua) sau varianta din DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud); 11. DJ 762 A: DJ 762 – Vidrişoara – lim. jud. Arad, de la km 2+000 la km 22+000; L=20,000 km; între loc. Vidrişoara şi lim. jud. Arad – variantă ocolitoare: nu este cazul. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918