Abundenţă
Ninge des şi aşezat în aproape toată ţara. „Iarna-i grea, omătu-i mare/ Semne bune anul are!”, spune tradiţionalul Pluguşor. Pentru că această zăpadă vine după un an foarte secetos am putea să ne gândim la ea ca la o binecuvântare. Şi chiar aşa a fost ea privită de însuşi şeful Administraţiei Naţionale de Meteorologie, prin 2 februarie când au apărut primele avertizări de cod portocaliu de zăpadă şi viscol. Ce a urmat nu s-a remediat nici acum când deşi a intrat în vigoare o nouă avertizare cod portocaliu în judeţele din exteriorul curburii Carpaţilor, zona cea mai grav afectată de primul viscol, sunt încă localităţi izolate. Numai binecuvântare nu este zăpada cât casa. Şi e cât casa prin sate pentru că pe câmp, acolo de unde a adus-o vântul, şi unde ar fi fost locul ei pentru bogăţia recoltei viitoare, stratul nu este unul de speriat, doar că în ultimii ani am cam uitat cum e cu zăpada. El va creşte însă, la fel şi cel din sate, odată cu ninsorile din acest al doilea val. Problemele se vor agrava şi ele, iar discuţiile despre semnificaţia codurilor de avertizare vor continua în încercarea de a vedea ce anume a mers prost. Şi se pare că au mers destule. Avem dezbateri ample despre ce înseamnă starea de urgenţă sau starea de alertă, sunt suspiciuni că autorităţile au ascuns de fapt populaţiei pentru a nu crea panică, gradul de periculozitate al fenomenelor meteorologice, iar mai apoi că nu au vrut să decreteze starea de urgenţă sau cea de alertă din motive electorale. Ei da, pentru că la noi, totul este gândit în termeni electorali. Meteahna nu este una nouă. De două decenii nu facem nimic fără un astfel de scop. S-ar crede că scopul electoral este cucerirea Puterii pentru buna administrare a treburilor ţării şi a comunităţilor (în funcţie de „înălţimea” postului câştigat la urne), lăsând aceste fapte să vorbească în campaniile electorale, dar noi, am reuşit să pervertim şi asta. Altfel nu pot să înţeleg disputa dintre prefectul şi preşedintele Consiliului judeţean Vrancea.
Foarte periculoasă mi se pare atitudinea fie de luare în derâdere, fie isterică a televiziunilor. Poate vă mai amintiţi că fostul ministru de Interne Traian Igaş făcuse o declaraţie în 2 februarie în care spunea că vor fi condiţii similare celor din iarna anului 1954. Degrabă televiziunile, mai ales cele prietene cu Opoziţia i-au luat declaraţia în derâdere dedicându-i emisiuni întregi. Poate că atitudinea lor este explicabilă dincolo de simpatiile politice şi de faptul că ANM a emis doar cod portocaliu. Nu contează că meteorologii au explicat până li s-au înţepenit fălcile că deşi condiţiile au fost foarte grele, totuşi judecând după grosimea stratului depus la staţiile meteo şi după viteza vântului nu erau condiţii de cod roşu. Vrem, cod roşu pentru orice. Fără grade de comparaţie. „Ca să fie oamenii pregătiţi!” Apropo, o reporteriţă, marcată desigur de peisajul dezolant, a transmis în direct duminică după-amiaza că în Vrancea, unde vântul bătea după propriile ei aprecieri cu circa 40-50 km/h „viscoleşte năprasnic”. Dar cum viscoleşte oare la viteze ale vântului de peste 90 km/h?
Avem o abundenţă de situaţii. Unele de-a dreptul tragice, altele de-a dreptul revoltătoare. Cum altfel putem aprecia cererea unui vlăjgan pe care Gigi Becali încerca să-l mobilizeze să dea o mână de ajutor şi care-i cerea finanţatorului Stelei bani pentru efortul depus? Sau cea în care pâinea oferită drept ajutor într-o localitate a fost vândută la suprapreţ localnicilor din satul vecin unde autorităţile nu ajunseseră încă? Sigur că situaţia este grea şi pentru unii se va agrava şi mai mult în zilele care urmează, ea devoalează lipsa coeziunii comunităţilor, caractere frumoase, oameni care vor să ajute, dar şi puzderie de lene, meschinărie, inadecvare.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi