Rămâi conectat

Actualitate

Modul de calcul al salariilor va fi schimbat. Cât va câştiga un muncitor necalificat şi cât un angajat cu doctorat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Modul de calcul al salariilor va fi schimbat. Cât va câştiga un muncitor necalificat şi cât un angajat cu doctorat

Un nou proiect de lege depus la Senat prevede stabilirea unei ierarhii a salariilor în funcție de studiile absolvite de către angajați.

Astfel, sunt introduși, pentru toți angajații din economia națională, coeficienți de raportare la salariul minim, pe 11 categorii de pregătire și studii.

Proiectul „pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia națională” a fost depus săptămâna trecută la Senat. Actul normativ este semnat de 38 de deputați PSD, PNL, USR, ALDE și UDMR, inclusiv ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit inițiativei legislative, legea „garantează dreptul tuturor salariaților la plata unui salariu de bază minim”.

Aceasta prevede: „Cuantumul salariului de bază minim se stabilește prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”.

Astfel sunt reglementate 11 categorii de pregătire, de la muncitori necalificați, a căror salariu este cel minim, până la absolvenții de studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate, ale căror venituri trebuie asigurate prin multiplicarea salariul minim cu coeficientul de 2,8.

Legea prevede că „în vederea asigurării echilibrării sistemului de salarizare între sectorul bugetar și mediul economic concurențial, pentru sectoarele pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate, prin prezenta lege se stabilesc coeficienții minimali de ierarhizare salarială”.

În expunerea de motive, parlamentarii au notat că „la elaborarea legii s-a avut în vedere rolul statului, de garantare a unor forme de protecție minimă a venitului/salariului și motivare a muncii”.

Propunerea este înregistrată pentru dezbatere la Senat, ca prim for sesizat, în procedură de urgență. Camera Deputaților este decizională în acest caz.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noua lege a salarizării 2025 | Angajații din sectorul public vor fi plătiți în funcție de performanțe: Proiect de lege adoptat de Guvern

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Noua lege a salarizării 2025 | Angajații din sectorul public vor fi plătiți în funcție de performanțe: Proiect de lege adoptat de Guvern Guvernul României a adoptat, joi, 6 martie 2025, un proiect de lege a salarizării în sectorul public, menit să elimine dezechilibrele salariale și să coreleze remunerațiile cu performanțele angajaților, care introduce standarde […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea