Rămâi conectat

Ştirea zilei

Exerciţiu de simulare a producerii de inundaţii care ar fi trebuit să aibă loc în Alba, anulat după ce a fost emisă o avertizare hidrologică reală

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Exerciţiu de simulare a producerii de inundaţii care ar fi trebuit să aibă loc în Alba, anulat după ce a fost emisă o avertizare hidrologică reală

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş a anulat exerciţiul de simulare a producerii de inundaţii şi accidente la construcţii hidrotehnice care ar fi trebuit să aibă loc luni şi marţi în Alba pe motiv că a fost emisă o avertizare reală.

Exerciţiul de simulare ar fi trebuit să aibă loc luni şi marţi în mai multe localităţi de pe Valea Târnavei Mici, având în vedere faptul că pe râurile din bazinul hidrografic al râului Mureş, inclusiv judeţul Alba, există o avertizare hidrologică reală, transmite Agerpres.

„Având în vedere Avertizarea Hidrologică din 22 iunie, fenomene vizate: scurgeri importante pe versanţi, formarea de torenţi şi viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, în intervalul de valabilitate 22 iunie, ora 15,00, până la 25 iunie, ora 16,00, pe râurile din bazinul hidrografic al râului Mureş, inclusiv judeţul Alba, Administraţia Bazinală de Apă Mureş anulează exerciţiul de simulare din perioada 24 – 25 iunie, în judeţul Alba – râul Târnava Mică, zona UAT Cetatea de Baltă (loc. Cetatea de Baltă), UAT Jidvei (loc. Căpâlna de Jos, Jidvei), UAT Şona (loc. Sânmiclăuş, Lunca Târnavei, Şona)”, arată un comunicat transmis luni de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba.

Luni şi marţi, în judeţul Alba urma să se desfăşoare un exerciţiu de simulare a producerii de inundaţii şi accidente la construcţiile hidrotehnice, în vederea verificării modului de funcţionare a fluxului informaţional meteorologic şi hidrologic de avertizare – alarmare a populaţiei şi a modului în care deţinătorii de lucrări şi responsabilii pe probleme de apărare împotriva inundaţiilor la nivel local cunosc procedurile pentru managementul riscului la inundaţii.

Exerciţiul ar fi trebuit să aibă loc în Cetatea de Baltă, Căpâlna de Jos, Sânmiclăuş şi Lunca Târnavei, în apropierea cărora curge râul Târnava Mică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | De ce șoferii și pietonii așteaptă mult la semafoarele din Alba Iulia: Explicațiile primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

De ce șoferii și pietonii așteaptă mult la semafoarele din Alba Iulia: Explicațiile primăriei La solicitarea ziarulunirea.ro, Primăria Alba Iulia a venit cu o serie de explicații referitor la faptul că mai mulți șoferi au semnalat faptul că au așteptat minute în șir la semafoarele din Alba.  Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | Un șofer […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea