Rămâi conectat

Actualitate

UE a virat României 88 milioane euro pentru fermieri şi dezvoltarea satului românesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

Uniunea Europeană a virat României 88 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), ajungându-se astfel la suma de 1,7 miliarde euro, intrată de la începutul acestui an în contul plăţilor directe efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a anunţat vineri Ministerul Agriculturii.

„Aceste fonduri au ajutat fermierii să îşi execute la timp lucrările agricole, să se doteze corespunzător, astfel încât să poată realiza investiţii viabile, moderne, la standarde europene”, informează comunicatul.

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,2 miliarde euro (plăţi directe şi investiţii).

În ceea ce priveşte accesarea banilor europeni dedicaţi domeniului agricol. a existat o absorbţie de peste 8,4 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019, prin cele două agenţii de plăţi, APIA şi AFIR.

Sursa: news.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vouchere pentru alimente 2024: Câte tranșe vor fi virate până la sfârșitul anului pe cardurile sociale

Bera Larisa

Publicat

în

Vouchere pentru alimente 2024: Câte tranșe vor fi virate până la sfârșitul anului pe cardurile sociale Voucherele de alimente în valoare de 250 de lei, sunt acordate o dată la două luni, unui număr estimat de 2,4 milioane de beneficiari. Aceste vouchere sunt menite să sprijine persoanele vulnerabile, asigurându-le accesul la produsele alimentare de bază. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea