Campioana Volei Alba Blaj a aflat programul stagiunii viitoare: debut acasă cu Știința Bacău, derby-urile din tur – în deplasare
După cel mai bun an din istoria clubului, Volei Alba Blaj a aflat programul ediției 2019-2020 în Divizia A1, stagiune pe care o abordează din postura de deținătoare a eventului national.
Campionatul următor va avea la start 12 formații, după două sezoane în care numărul participantelor a fost redus, ediția anterioară fiind terminată de numai 8 echipe. Volei Alba Blaj a cucerit al 4-lea titlu și Cupa României, ajungând în a doua finală continentală consecutivă, Cupa CEV.
În continuare cu Darko Zakoc, antrenorul-trofeul, la timonă, Volei Alba Blaj debutează în Sala “Timotei Cipariu”, în prima etapă, programată în luna octombrie, cu Știința Bacău.
Derby-urile cu contracandidatele la trofeu, grupări clasate pe podium în sezonul anterior, se vor disputa în deplasare în prima parte a sezonului, cu CSM Târgoviște (etapa a doua) și CSM București (etapa a 6-a), turul cuprinzând șase jocuri interne și 5 deplasări.
În ediția viitoare au confirmat participarea 12 echipe, sistemul de desfășurare fiind același ca în precedentele trei ediții: prima fază, sezon regulat cu 22 de etape și faza a doua, în care locurile 1-6 și 7-12 vor juca între ele, în sistem tur-retur și în care echipele vor intra cu punctele acumulate la finalul sezonului regulat.
Noutățile la start se numesc CS Medgidia, Rapid București, FC Argeș Pitești și CSM Tg. Mureș, toate nou-promovate. În Cupa României, Volei Alba Blaj este calificată direct în sferturile de finală, unde va juca cu învingătoarea dintre CSU Belor Galați și CSM Târgu Mureș.
Dar iată programul campioanei:
Volei Alba Blaj – Știința Bacău (etapa 1), CSM Târgoviște – Volei Alba Blaj (etapa a 2-a), Volei Alba Blaj – CS “U” NTT Cluj (etapa a 3-a), CSM Târgu Mureș – Volei Alba Blaj (etapa a 4-a), Volei Alba Blaj – CS Medgidia (etapa a 5-a), CSM București – Volei Alba Blaj (etapa a 6-a), Volei Alba Blaj – Rapid București (etapa a 7-a), FC Argeș Pitești – Volei Alba Blaj (etapa a 8-a), Volei Alba Blaj – Dinamo (etapa a 9-a), Volei Alba Blaj – CSM Lugoj (etapa a 10-a) – două meciuri consecutive pe teren propriu, CSU Belor Galați – Volei Alba Blaj (etapa a 11-a).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Raul Șteau, promovare în elită cu Gloria Buzău Mijlocașul aiudean Raul Șteau a promovat pe prima scenă cu Gloria Buzău. În penultima rundă a play-off-ului eșalonului secund, echipa condusă de Andrei Prepeliță a învins 3-0 pe Unirea Slobozia, iar Gloria Buzău a revenit, după 15 ani, în elita fotbalului românesc. Este a 4-a promovare […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale