Un medic din Alba, judecat pentru prescrierea unor medicamente echivalente drogurilor, condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu amânarea executării
Medicul din Cugir judecat pentru infracțiunea de prescriere a unor medicamente echivalente drogurilor, fără a fi necesar, a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare, cu amânarea executării pedepsei.
Sentința definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 29 mai 2019. La instanța de fond, medicul B. Anton Ștefan a primit 9 luni de închisoare, tot cu amânarea executării, pe o perioadă de 2 ani.
”Aplică inculpatului B. A. Ș. pedeapsa principală de 9 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal pe o perioadă de 1 an.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal. Menţine soluţia de amânare a aplicării pedepsei precum şi restul dispoziţiilor din sentinţa penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii”, se precizează în minuta deciziei de la Curtea de Apel.
Instanţa a mai dispus desfiinţarea celor 153 de prescripţii medicale întocmite în fals de către inculpat şi l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Potrivit celor reţinute în rechizitoriu, medicul de familie B. Anton Ştefan a prescris, în perioada ianuarie 2014 – martie 2015, mai multor pacienţi, pe baza reţetelor medicale întocmite, medicamente asimilate drogurilor de mare risc, fără ca acestea să fie necesare din punct de vedere medical, iar medicamentele respective au fost ulterior ridicate de la farmacie de către alte persoane cărora le erau necesare pentru tratarea unor boli de care sufereau.
De asemenea, în rechizitoriu s-a mai menţionat că în perioada 2014-2016, medicul, ”aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii unui număr de 153 reţete medicale, a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la diagnosticul stabilit unor pacienţi, prescriindu-le anumite medicamente, care ulterior au fost ridicate de către alte persoane”. Instanța a mai dispus anularea tuturor rețetelor prescrise în fals.
Pe un număr de 13 reţete a fost prescris şi apoi eliberat compusul ”codeine fosfat”, substanţă considerată drog de mare risc. Casa de Asigurări de Sănătate Alba a înregistrat un prejudiciu material în sumă de 9.850,25 lei, care a fost acoperit integral de către inculpat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Urmărire ca în filme la Alba Iulia, sâmbătă noaptea: Adolescent de 16 ani, REȚINUT după ce a furat o mașină și a încercat să fugă de polițiști. A fost oprit cu ajutorul dispozitivului de tip ,,SPIKE” la Tăuți
Urmărire ca în filme la Alba Iulia, sâmbătă noaptea: Adolescent de 16 ani, REȚINUT după ce a furat o mașină și a încercat să fugă de polițiști. A fost oprit cu ajutorul dispozitivului de tip ,,SPIKE” la Tăuți Un adolescent de 16 ani din Șugag a furat o mașină și a încercat să fugă de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Sportacum 5 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
11 august 1456, ziua în care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, se stinge din viață. A fost înmormântat la Alba Iulia, iar pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 1-3 (0-1), în Cupa României | Studenții, calificare fără emoții