Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Rezervistului Militar
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 31 mai a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Rezervistului Militar.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„Celebrăm astăzi «Ziua Rezervistului Militar», prilej cu care mă adresez tuturor celor care și-au dedicat destinul carierei militare și care au slujit drapelul tricolor cu devotament și dăruire.
În această zi aniversară, îmi exprim recunoștința și prețuirea pentru toți cei care au contribuit la consolidarea capacității combative a Armatei noastre şi care au participat la acțiunile din teatrele de operații din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest sau la misiunile desfășurate în Africa şi Asia, sub mandat ONU.
Profesionalismul, onestitatea, integritatea morală, loialitatea față de țară reprezintă doar o parte dintre calitățile rezerviștilor care și-au adus contribuția la creșterea prestigiului Armatei noastre în rândul cetățenilor români, precum şi al României în rândul aliaților şi partenerilor noștri.
Asociațiile militarilor rezerviști şi în retragere desfășoară o importantă activitate de promovare a valorilor naționale, membrii acestora participând, cu consecvență, la educarea civică a tinerei generații.
Pentru Armata României, resursa umană este una de ordin strategic și dumneavoastră aveți, în continuare, un rol important în formarea caracterelor și competențelor cadrelor militare în activitate, prin îndrumarea acestora spre desăvârșirea educației lor formale, dobândirea unei experiențe solide în activitate și spre creșterea motivației personale de autodezvoltare și perfecționare.
În același timp, salut implicarea cadrelor militare în rezervă în comunicarea către public a unor aspecte referitoare la valori, tradiții, repere profesionale și de cultură organizațională, specifice sistemului militar.
De asemenea, consider că sunt meritorii preocupările dumneavoastră privind refacerea prestigiului Armatei în societate, respectarea angajamentelor României în calitate de membru NATO şi adoptarea unei legislații clare şi coerente în domeniul securității naționale.
Vă încurajez să persistați în abordarea cu realism şi responsabilitate a problematicii apărării României și vă îndemn să rămâneți, în continuare, ancorați și implicați în viața socială și să nu încetați să insuflați în rândul cetățenilor români, sentimente de solidaritate, camaraderie, respect și stimă pentru semeni.
Vă urez multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi!
La mulți ani!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului