CSȘ Blaj, locul șase la turneul final al cadeților | În „Mica Romă”, turneul final al speranțelor
CSȘ Blaj s-a clasat pe locul al șaselea la turneul final al campionatului național de volei masculin pentru cadeți. La competiția găzduită de Botoșani, disputată în sistemul “fiecare cu fiecare”, au participat cele mai valoroase echipe din țară, formate din jucători din anul 2002 și mai mici.
Formația din “Mica Romă” a avut ghinion prin accidentările suferite de doi jucători de bază, Domșa și Orian – în primele jocuri, situație ce a contat enorm în derularea ostilităților, însă rămâne cu satisfacția accederii la faza națională.
“Sunt foarte mulțumit în ansamblu. Cele două indisponibilități ne-au afectat, dar putem concluziona că ne-am atins obiectivul, iar parcursul este unul excelent. Anul viitor, cu acceași generație, sperăm la mai mult”, a concluzinat merituosul antrenor Alexandru Man, ce s-a bazat pe lotul compus din Tudor Balu, Răzvan Oltean, Darius Poantă, Octavian Orian/ cpt, David Domșa, David Răzăilă, Cristian Bălău, Sebastian Roșianu și Sebastian Mărginean.
Rezultatele înregistrate în Moldova au fost următoarele: 2-3 cu Dinamo (29-27, 23-25, 25-14, 22-25, 11-15), 0-3 cu LAPI Dej (13-25, 20-25, 23-25), 0-3 (12-25, 22-25, 17-25) cu CSȘ Botoșani, 0-3 (12-25, 11-25, 8-25) cu CTF Mihai I București și 0-3 (15-25, 19-25, 13-25) cu CSȘ Tulcea. Clasamentul a fost următorul: 1. CTF Mihai I București 15 p (15-0) – campioană al doilea an la rând, 2. CSȘ LAPI Dej 11 p (12-5), 3. CSȘ Botoșani 10 p (11-8), 4. Dinamo București 5 p (7-11), 5. CSȘ Tulcea 3 p (4-12), 6. CSȘ Blaj 1 p (2-15).
Menționăm că în perioada 20-24 mai, la Blaj, se dispută turneul final al speranțelor, cu CSȘ Blaj (antrenor Alexandru Man) printre cele 8 combatante, din efectivul gazdelor făcând parte Tudor Balu, Cristian Bălău și David Răzăilă, ce bifează al doilea turneul final din acest an, o performanță de apreciat pentru CSȘ Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare