Rămâi conectat

Curier Județean

„Stop braconajului 2019”, acțiuni de combatere a braconajului piscicol pe râul Târnava

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au depistat două persoane care au încălcat dispoziţiile legale privind pescuitul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că perioada de prohibiţie durează până în 9 iunie, inclusiv.

Duminică, 5 mai, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au făcut un control, pe râul Târnava, pentru punerea în aplicare a planului de acţiune „Stop braconajului 2019”, care are ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul piscicol.

Cu ocazia acestui control, au fost depistate două persoane, de 47 și 38 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce pescuiau, în albia râului Târnava, încălcând prevederile legale în vigoare privind prohibiţia.

Faţă de acestea au fost întocmite dosare penale, în cadrul cărora sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie”, faptă prev. şi pedepsită de art.64, lit. b din O.G.23/2008, modificată, privind pescuitul şi acvacultura.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă respectarea legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura şi reaminteşte că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nr. 54 din 15 ianuarie 2019, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2019, în perioada 11.04.2019 – 09.06.2019 sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ și familial, al oricăror specii de pește, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.

Acţiunile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

PENSII 2024 | Ce reprezintă Pilonul I, II și III și cum influențează contribuțiile tale

Bera Larisa

Publicat

în

PENSII | Ce reprezintă Pilonul I, II și III și cum influențează contribuțiile tale În sistemul de pensii din România, contribuțiile sunt organizate pe trei piloni principali, fiecare având un rol distinct în asigurarea unei pensii adecvate pentru viitor. Citește și: PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor Pilonul I […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea