CSM București – Volei Alba Blaj 2-3 | Echipa din „Mica Romă”, din nou campioană! Puneți șampania la rece!!!
Volei Alba Blaj se poate considera din nou campioana României, după o pauză de un an, echipa din „Mica Romă” reușind să se impună în „finala” campionatului cu CSM București, scor 3-2 (25-21, 17-25, 25-20, 19-25, 15-8)!!!
Un „meci cât un campionat”, la finele căruia Blajul se bucură că a făcut un pas decisiv spre al 4-lea titlu din istorie, având acum trei puncte avans, cu 4 jocuri înainte de încheierea sezonului și 3 victorii din 4 meciuri împotriva rivalei!
S-a ajuns la 2-2 la seturi, după ce vizitatoarele au condus cu 1-0 și 2-1, soarta partidei decizându-se la „tie-break”. Al 5-lea set a avut un debut favorabil Blajului, ce a condus cu 3-0, 5-1 și 6-3. Aflată în permanență la conducere, echipa lui Darko Zakoc nu a slăbit ritmul ducând scorul la 9-5. Dramatismul s-a păstrat, Ioana Baciu reușind să facă un punct mare, după o fază îndelungată, ducând scorul la 11-8. Vine la rând Newcombe, cu două puncte la rând și se face 13-8.
*Rotar: „Pentru Alba este un lucru extraordinar să readucem titlul la Blaj”
„Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat, avem 99 la sută șanse să luăm campionatul. Din punctul meu de vedere, primul titlu, și acesta, au fost cele mai dificile de obținut. E foarte greu după ce pierzi un titlu, ca în următorul sezon să reușești că câștigi campionatul. Istoria confirmă acest lucru. Pentru județul Alba este un lucru extraordinar să reușim să aducem titlul la Blaj”, a declarat primarul Gheorghe Rotar.
*Sergiu Ștefănescu: „De Paște mereu am reușit rezultate excelente”
„Sunt foarte fericit după o adevărată finală de campionat și îmi aduc aminte că de Paște mereu am reușit rezultate excelente pentru Blaj, cum a fost acum trei ani la Târgoviște. Mă bucur pentru fete, pentru munca lor, pentru tot ce am realizat azi. Avem 99 la sută șanse să recucerim titlul în acest moment. Însă atitudinea celor de la CSM București, raportat la suporterii veniți de Blaj, înghesuiți într-o peluză, nu corespunde secolului XXI. O gândire ce nu face cinste unui astfel de club”, a spus Sergiu Stefănescu.
*Vladimir Bacșiș: „Am demonstrat că suntem cea mai bună echipă din România”
„Am reușit un rezultat foarte mare, ținând cont de presiunea și importanța acestui meci. Am demonstrat că suntem cea mai bună echipă din România, am jucat două finale europene, și am reușit să recucerim titlul. Avem titlul în buzunar, trebuie să ne respectăm statutul. Felicit staff-ul tehnic, care a pregătit excelent acest meci, jucătoarele, care au fost admirabile. Sperăm ca Lora Kitipova să nu aibă o problemă medicală gravă, întrucât a acuzat la final probleme la genunchi. Mulțumim fanilor că au fost alături de noi și ne-au susținut într-un meci cu o asemenea miză„, a punctat Vladimir Bacșiș.
Volei Alba Blaj a început în grafic meciul decisiv pentru titlu, reușind să câștige primul parțial, unul extrem de echilibrat. „Tigroaicele” au condus cu 19-18, dar Blajul a zvânit distanțându-se la 23-20, cu un final mai bun. După trei seturi, Blajul conducea cu 2-1 (25-21, 17-25, 25-20). Al doilea set, CSM-ul a jucat altceva, detașându-se decisiv de la 19-16 și reușind să egaleze la seturi.
În al treilea set, Blajul a fost mult mai concentrată, dominând fileul cu blocajul, având un avantaj consistent 9-4 și 11-6 și 14-8. Zakoc a cerut time-out la 14-10, pentru a rupe elanul oponentelor, O decizie inspirată, ardelencele reușind să mărească diferența până la 19-12 și 20-13. Bătălia nu se încheiase însă, întrucât oponentele au reușit 4 puncte la rând. Zakoc a cerut din nou time-out, iar Ioana Baciu a ieșit efectiv la rampă, scorul ajungând la 23-19, finalul fiind unul spectaculos! Iar Blajul a continuat să evolueze la un nivel înalt și în setul următor în care s-a mers cap la cap până la 15-15, „tigroaicele” nerenunțând niciun moment la luptă, CSM București egalând la seturi după 25-19. Echipa din „Mica Romă” mai are de disputat încă 4 întâlniri: acasă cu CSM Târgoviște (miercuri, 1 mai), deplasare la Bacău (sâmbătă, 4 mai), acasă cu Dinamo (luni, 6 mai) – restanță din etapa întâi a fazei secunde; acasă cu CSM Lugoj (miercuri, 8 mai).
Volei Alba Blaj: Lora Kitipova – Ioana Baciu, Sonja Newcombe, Nneka Onyejekwe, Ana Lazarevic, Nada Ninkovic, Marina Vujovic (libero); au mai jucat Maja Aleksic, Aleksandra Cirovic, Mariya Karakasheva. Antrenor Darko Zakoč.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSO Voluntari, noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena!
CSO Voluntari este noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena, după a 3-a victorie din tot atâtea dueluri în finala Diviziei A1. Dezamăgire pentru „mândria Albei”, care nu a reușit să oprească sărbătoarea formației din Voluntari, care a cucerit laurii în mimimum de partide. Nu a fost nici măcar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi