FOTO: Volei Alba Blaj – Știința Bacău 3-0 | Echipa din „Mica Romă”, a 5-a victorie împotriva trupei din Moldova
Volei Alba Blaj a câștigat disputa cu Știința Bacău, în Sala „Timotei Cipariu”, scor 3-0 (25-22, 26-24, 25-16), obținând a 5-a victorie a sezonului împotriva fomației lui Florin Grapă, într-o reeditare a semifinalei românești din Cupa CEV.
Un succes în minimum de seturi, dar conturat mult mai greu decât o arată scorul, pentru echipa condusă de Darko Zakoc, care nu a strălucit în acest joc, având de transpirat pentru obținerea succesului necesar în continuarea cursei spre titlu, blocajul fiind iarăși arma câștigătoare. În primele două seturi, moldovencele au pus reale probleme amfitrioanelor, cel de-al doilea fiind unul în care Știința a condus cu 19-15 la un moment dat, blăjencele au revenit, la 22-20, jucându-se pe muchie de cuțit, până la 24-24, gazdele fructificând a doua minge de set. Cele mai multe puncte ale gazdelor au fost realizate de Newcombe – 15 și Lazarevici – 14, iar de la moldovence s-au distins Cazacu și Rogojinaru – cu câte 14.
Echipa din „Mica Romă” rămâne lider în Divizia A1, cu două puncte avans, iar următorul meci îl va avea în deplasare, cu CSM Lugoj, luni, 15 aprilie, de la ora 18.30.
Volei Alba Blaj: Lora Kitipova (un punct) – Ioana Baciu (4 p), Nađa Ninković (11 p), Ana Lazarević (14 p), Sonja Newcombe (15 p), Nneka Onyejekwe (3 p) – Marina Vujović (libero); au mai evoluat Maja Aleksić (9 p), Ramona Rus (un punct), Mariya Karakasheva (6 p), Aleksandra Ćirović (3 p). Antrenor Darko Zakoč
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 3 se reia cu două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate”! CSM Unirea Alba Iulia și CSU Alba Iulia, rivale în cursa spre Liga 2
Liga 3 se reia cu două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate”! CSM Unirea Alba Iulia și CSU Alba Iulia, rivale în cursa spre Liga 2 După o pauză prelungită, o vacanță care a durat 83 de zile, la finele săptămânii se reia eșalonul terț. Cele patru conjudețene activează în Seria 7, iar […]