Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: „Crosul Jandarmeriei”, în Cetatea Alba Carolina. Soții Suflețel au alergat din nou, împreună

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sâmbătă s-a desfășurat la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, „Crosul Jandarmeriei”, competiție organizată cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române

Startul s-a dat în jurul orei 12.00 de la Catedrala Încoronării, iar participanții la cros au avut de alergat pe strada Mihai Viteazu, Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, iar sosirea a fost la punctul de plecare, întorcându-ne pe traseul inițial. Traseul de alergare este de aproximativ 1.500 m. La startul crosului s-au aliniat aproximativ 150-200 de alergători. Competitorii au parcurs distanţa, nu fără efort, dar, la final au reuşit cu toţii să treacă linia de sosire. Nelipsiți de la orice manifestare sportivă, soții Suflețel au trecut și de această dată linia de sosire, împreună.

Sportivii au fost recompensaţi cu diplome şi medalii de participare.

Miercuri, 3 aprilie, în Piața Cetății, Parcul Custozza, va fi sfințit noul drapel de luptă al unității de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei și vor avea loc avansări în grad ale jandarmilor care s-au evidențiat prin rezultate bune și foarte bune pe parcursul anului.

În 3 aprilie se împlinesc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, moment ce reprezintă un prilej de bucurie și de readucere aminte a rolului jandarmilor, acela de a fi în slujba și în mijlocul cetățenilor.

[nggallery id=6938]

Foto/video: Cosmin Szekely


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O țeavă de gaz avariată pe strada Energiei din municipiu. Intervin pompierii cu două autospeciale

Bera Larisa

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O țeavă de gaz avariată pe strada Energiei din municipiu. Intervin pompierii cu două autospeciale Un accident rutier a avut loc luni, 12 august, în jurul orei 09.10, în Alba Iulia. O mașină a avariat o țeavă de gaz pe strada energiei. Detasamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu două […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea