FOTO/ VIDEO: Blajul a devenit un punct de referință pe harta apiculturii din Europa. Peste 10.000 de vizitatori la „Sărbătoarea Mierii”, cel mai important târg apicol din România
Peste 10.000 de persoane au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Blaj, la „Sărbătoarea Mierii”, cel mai important târg apicol din România și unul dintre cele mai importante evenimente pentru apicultură din Europa. Ajunsă în acest an la cea de-a XII- a ediție, „Sărbătoarea Mierii” s-a desfășurat, în perioada 22 – 24 martie 2019, în Piața 1848 din centrul municipiului Blaj și a reunit peste 150 de expozanți din țară și din străinătate, din circa 20 de țări precum România, Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, Franța, Croația sau Grecia.
Sărbătoarea Mierii a debutat, vineri, la Palatul Cultural din municipiul Blaj, deschiderea festivă fiind urmată de conferința internațională BeeCome, cel mai important eveniment apicol din Europa. Conferința a reunit specialiști de marcă din Europa care au dezbătut timp de trei zile problemele apicultorilor și soluțiile pentru dezvoltarea apiculturii la nivel european. Printre participanți s-au aflat și 50 de reprezentanți ai celor mai importante companii ambalatoare de miere din Europa (din Polonia, Franța, Romania, Germania, Spania, Israel, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Italia, Grecia) pentru a discuta problemele și oportunitățile pieței internaționale a mierii.
„Sărbătoarea Mierii” a avut și invitați speciali printre care s-au numărat domnul Alexandru Valentin Țachianu, secretar de stat în cadrul MADR sau doamna Daciana Sârbu, europarlamentar și vicepreședintele Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din PE. De asemenea au participat și invitați speciali din străinătate printre care îl amintim pe domnul Etienne Bruneau – președintele Comisiei de Știință și Tehnologia Produselor Apicole din cadrul APIMONDIA.
Prima zi a Sărbătorii Mierii s-a încheiat cu un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, Ansamblul Folcloric „Doina Mureșului” din Ciugud, Ansamblul Folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș și Ansamblul Folcloric „Hopârteanca” din Hopârta.
Cea de-a doua zi a continuat cu dezbateri și ateliere în cadrul conferințe BeeCome, iar seara s-a încheiat cu spectacole de muzică și dansuri. Programul a cuprins recitaluri susținute de Eliana Burde, Maria Păcurar, Georgiana Zbutea, Denisa Stoica, Denisa Nistor, Adelina Bunea, Alexia Țoca, Patricia Hațegan, Grupul „Primavera”, dansuri moderne și de societate dar și dansuri vechi romane cu trupele Magna și Minora Nemesis. Invitatul special a fost Anna Lesko care a susținut, sâmbătă seara, un concert.
Ultima zi a târgului a fost dedicată tot mierii și apiculturii, însă în prim plan au fost copiii cărora organizatorii le-au pregătit un program cu actorii Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, MC Zumba și Gimn Star Blaj.
Sărbătoarea Mierii 2019 a fost organizată de Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Consiliul Local și Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu compania Apidava și Asociația „APIS Târnave” Blaj. Vizitatorii au putut găsi la târg miere și produse apicole, dulciuri de casă realizate cu miere, produse cosmetice cu miere dar și utilaje și echipamente moderne folosite în apicultură.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Achiziţionarea de microbuze electrice de către CJ Alba pentru elevii din două comune din Apuseni, în impas
Achiziţionarea de microbuze electrice de către CJ Alba pentru elevii din două comune din Apuseni, în impas Licitaţia pentru achiziţionarea de microbuze electrice pentru elevii din Mogoş şi Poşaga a fost anulată, rămânând în desfăşurare cea privind lotul de 24 de microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri, destinate transportului elevilor din Albac, Arieşeni, Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 10 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale